Creierul uman nu procesează informații și nu arhivează amintiri. Asta înseamnă, pe scurt, că nu este un computer și nu ar trebui să fie asociat cu unul.
Majoritatea oamenilor de știință ne-au inoculat, ani la rând, ideea potrivit căreia creierul uman este un computer care înmagazinează amintiri, imagini ori lucruri pe care le-am învățat. Ei bine, aceste lucruri sunt complet false. Asta nu înseamnă că este gol, ci că nu conține ceea ce credem noi.
Dintotdeauna creierul a fost asociat cu diverse mașinării, însă inventarea computerului din anul 1940 a creat o mulțime de confuzii. În ultima jumătate de secol toți psihologii, lingviștii, ori specialiștii în neuroștiințe au susținut că al nostru creier funcționează precum un computer.
Pentru a te convinge că lucrurile nu stau așa, gândește-te la un nou născut. Un bebeluș nu reușește să vadă clar și se bazează mult pe auz. El reacționează mai bine la auzul vocii mamei sale, dar și la vorbit, în general. Asta înseamnă că ne naștem pentru a face conexiuni sociale. De asemenea, un nou născut are o mulțime de reflexe, fiind gata să reacționeze la stimuli importanți pentru supraviețuire. Bebelușul își ține instinctiv respirația sub apă și înghite imediat ce are în gură – acestea sunt semne că are instinctul supraviețuirii. Pe langa reflexe, nou născutul vine pe lume și cu reflexe și metode de învățare.
Pe de altă parte, nu ne naștem cu: informații, date, înțelepciune, algoritmi, programe, amintiri, memorie, simboluri ori software. Acestea sunt elemente de deign care permit computerelor să fie “inteligente”. Noi nu ne naștem cu aceste elemente și nici nu le căpătăm de-a lungul vieții.
Computerele operează cu reprezentații simbolice pe care le stochează și le folosesc în funcție de nevoi. Ele procesează informațiile, au memorie și folosesc algoritmi pentru a opera. Oamenii, pe de altă parte, nu fac asta. Totuși, oamenii de știință fac greșeala de a ne compara cu computerele.
In cartea “In Our Own Image” scrisă de George Zarkadakis, sunt prezentate metaforele și comparațiile folosite încă din cele mai vechi timpuri pentru a explica inteligența umană.
În Biblie se spune că suntem făcuți din lut, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu spirit. Spiritul acela poate fi asociat cu inteligența.
Invenția ingineriei hidraulice din secolul al III-lea î.Hr. a dus la apariția ideii potrivit căreia inteligența umană este precum un model hidraulic. Se spune că prin corp trec diferite fluide care animează atât trupul, cât și mintea. Mai bine de 1.600 de ani a persistat această asociere, care a adus numai deservicii medicinei.
În jurul anului 1500, odată cu Rene Descartes, a apărut ideea potrivit căreia oamenii sunt mașinării complexe. Inventarea telegrafului din 1800 a determinat apariția concepției potrivit căreia mintea este precum un telegraf.
Pe masura ce societatea si tehnologia evoluau, creierul si inteligența umană căpătau noi orizonturi. Începând din 1940 și până în zilele noastre se consideră că inteligența umană poate fi asemuită cu inteligența artificială, adică computerul poate fi comparat cu creierul.
Pentru a înțelege însă exact cum funcționează inteligența umană, ar trebui să știm nu numai cum funcționează ce 86 de miliarde de neuroni și cele 100 de mii de miliarde de conexiuni dintre aceștia, precum și statutul celor peste 1000 de proteine existente în fiecare conexiune în funcție de activitatea desfășurată. Toate aceste caracteristici alături de stilul de viață și istoricul fiecărei persoane ne pot ajuta să înțelegem cum funcționează creierul uman. Așadar, specialistul în neuroștiințe Kenneth Miller avea dreptate când afirma că va dura secole numai să se identifice conexiunile neuronale de bază.
Așadar, în loc să încercăm să identificăm un tipar al creierului și al inteligenței umane, mai bine am încerca să ne descoperim pe noi înșine.
