Roxana Luca: „Yoga va fi una din soluțiile pentru impasul spiritual și emoțional în care se află umanitatea” Skip to main content
roxana-luca-asana

Roxana Luca este instructor Isha Hatha Yoga, iar afluxul schimbărilor personale a convins-o să se dedice răspândirii și popularizării acestei științe. Practică zilnic între 30 minute și 4 ore și consideră faptul că Yoga va fi una din soluțiile pentru impasul spiritual și emoțional în care se află umanitatea.

Citește și: 12 obstacole pe care le întâmpini în timpul meditației

Mai multe despre Roxana în interviul oferit în exclusivitate pentru YogaSat:

„Totul din viață mea reprezintă Yoga. Constant încerc să încorporez toate uneltele pe care le-am învățat de la Isha pentru a fi din ce în mai conștientă. Acest obiectiv când îmi reușeste, aduce o stare de bucurie și euforie.Este o știință străveche care se ocupă cu sistemul uman în plenitudinea lui, fizică, emoțională, mentală, energetică și spirituală.

Image
grup-yoga

Cea mai sesizabilă și importantă schimbare este echilibrul pe care mi l-a adus. Îmi oferă capacitatea de a fi stăpânul gândurilor și nu invers, odată ce acestea sunt în control, emoțiile vor fi o consecință pozitivă și nu un factor inhibator. E o creștere și o libertate interioară treptată dar constantă și vizibilă încă din primele zile de practică. Cel mai plăcut e că sunt în posesia unei "magii" care mă resetează, orice s-ar fi întâmplat cu puțin timp înainte. 

Citește și: Chiar trebuie să plătim o organizație americană, Yoga Alliance, pentru diploma de yoga?

Mi-a schimbat atât direcția cât și modul de viață. Nu mai mănânc carne ,zahăr alb, făină albă, cafea etc., toate ingredientele pentru bolile noastre cronice. De cele mai multe ori pofta ne dictează acțiunile până se cristalizează într-un viciu și o dependență fizică sau chimică iar practică te poate ajută să treci peste acest impas biologic.  De exemplu modulul de Yogasanas pe care îl predau îți schimbă felul în care gândești,simți, înțelegi și percepi viața, oferă chimia unui om fericit, cumpătat și curios. Dealtfel empatia mea și comunicarea cu oamenii sunt într-o continuă îmbunătățire. Acum 3 ani aș fi spus nu la orice fel de interviu. :)) Afluxul schimbărilor m-a convins să mă dedic răspândirii și popularizării acestei științe. 

Practic zilnic de la 30 min până la 4h.

Image
yoga-practice

Cred că Yoga va fi una din soluțiile pentru impasul spiritual și emoțional în care se află umanitatea.Se poate observă că aspectul material a devenit obsesia culturii curente, ceea ce a creat într-adevăr avantaje și un confort de neimaginat chiar și acum câteva decenii, dar și o orbire făță de ceea ce înseamnă spiritualitate, armonie și echilibru, iar prețul de abia acuma începem să îl plătim.Yoga înseamnă uniune, iar o viziune și tratare unitară înseamnă bunăstare pentru toate ființele acestui glob. Identificarea cu performanțele imediate, goana după note sau bunuri și presiunea de a corespunde așteptărilor altora  lasă puțin spre deloc timp oamenilor să își conștientizeze existența, unicitatea și importanța ei cât și menirea lor. Dacă am introduce Yoga în școli și la locul de muncă am crea copii și adulți responsabili și senzitivi care să pulseze cu viața din jurul lor și ar ști să răspundă în mod logic și armonios situațiilor și dorințelor.

Aceea care mă face conștientă, fitnessul e o consecință de care mă bucur de pe urmă practicii.

Sunt instructor de Isha Hatha Yoga, practică ce mi-a fost transmisă de către Sadhguru, un yoghin, mistic și vizionar și mai ales omul căruia îi sunt recunoscătoare pentru darul de a trăi în echilibru și extaz și care mi-a oferit privilegiul de a putea transmite mai departe metoda.”

Mulțumim Roxana.

Namaste!

Comenteaza cu Facebook