Teodor Sebastian a întâlnit yoga la vârsta de 15-16 ani și după 30 de ani de la acel moment, practică cu același entuziasm. Aspiră însă ca fiecare moment să fie o ”yoga” prin exersarea conștienței și a prezenței. Crede că practica formală (prin care înțelege un timp dedicat practicilor specifice, posturi, tehnici de respirație și concentrare, meditație) reprezintă doar un antrenament pentru viață, o exersare a unor atitudini mentale și corporale pe care apoi să le poată exprima în viața de zi cu zi.
Citește și: 10 mituri despre Yoga demitizate
Mai multe despre Sebastian în interviul oferit în exclusivitate pentru YogaSat:
„Yoga pentru mine înseamnă multe lucruri însă probabil cel mai important este faptul că reprezintă o modalitate de cunoaștere de sine. Prefer definiția lui Patanjali care spune că yoga este încetarea agitației minții care face ca ”cel care vede” să își cunoască adevărata natură. Motivele pentru care această ”cunoaștere de sine” este importantă pot reprezenta ușor subiectul unei cărți voluminoase dar pentru mine ea este întoarcerea la puritate a lui ”a fi” înainte de a fi ceva ori cineva anume. Yoga mă ajută să ies în afara acelei povești pe care mintea mi-o spune despre realitate și să trăiesc cu interes fiecare moment al vieții. Dezlegate de dualitățile lui plăcut-neplăcut, bun-rău, dorit-nedorit, evenimentele vieții sunt pur și simplu interesante și nu mai simt nevoia de a evada în scenariile pe care mintea le crează despre un posibil viitor sau despre un trecut alternativ. De aceea yoga mai este pentru mine și calea de mijloc, acel echilibru în fața experiențelor cu care viața ne pune față în față, egalitatea cu care poți întâmpina bucuria și tristețea, lauda ori critica, etc. Și nu în ultimul rând este o cale către unitate, o descoperire a faptului că participăm cu toții la acest organism universal.
Îmi este dificil adesea să vorbesc despre efectele pe care yoga le-a avut asupra mea pentru că am crescut cu practica. Am intrat în contact cu spiritualitatea în general și cu yoga în particular în adolescență (când aveam 15-16 ani) într-o perioadă de formare și am fost atât de atras de asta încât viața mea a fost din acel moment despre practică și oferirea practicii. De aceea tot ce pot să spun este că ceea ce sunt acum este în mare măsură rezultatul yogăi iar procesul de transformare sau creștere început acum mai bine de 30 de ani continuă cu același entuziasm.
Citește și: Mantrele - sunete vindecatoare - noi dovezi stiintifice
Schimbările cele mai vizibile au fost mai întâi cele legate de dietă. Am devenit vegetarian după ce toți cei din jurul meu mă cunoșteau drept mare amator de carne. A fost o schimbare care a venit din înțelegere și nu din constrângere. Odată ce compasiunea față de toate ființele vii a fost trezită de practica yogăi și a meditației, mi-a fost imposibil să mai mănânc carne știind că a fost obținută ca urmare a unui act barbar de violență. Altfel, din nou, viața mea a fost și este centrată în jurul yogăi și de aceea nu pot spune că mi-a schimbat viața ci mai mult că mi-a modelat viața.
Formal meditez și practic posturi în fiecare zi. Aspir însă ca fiecare moment să fie o ”yoga” prin exersarea conștienței și a prezenței. Cred că practica formală (prin care înțeleg un timp dedicat practicilor specifice, posturi, tehnici de respirație și concentrare, meditație) reprezintă doar un antrenament pentru viață, o exersare a unor atitudini mentale și corporale pe care apoi să le pot exprima în viața de zi cu zi. Cred că yoga este mai mult un mod de a fi decât diferitele lucruri pe care le pot face.
Cu siguranță dacă principiile pe care este fundamentată yoga ar fi aplicate încă din copilărie lumea ar fi un loc mai bun. Compasiunea, iubirea, bunătatea, înțelegerea, toleranța ar schimba radical felul în care oamenii interacționează.
Nu îmi place să fac separări și cumva să dau senzația că există o formă superioară de yoga. Cred că fiecărui om îi este necesară într-o anumită etapă a existenței lui o anumită formă de yoga. Dacă mintea îi este foarte agitată formele mai ”sportive” îl pot liniști mai mult decât meditația. Iar dacă căutarea lui este sinceră și își dă voie să se transforme, va ajunge să descopere și părțile mai profunde ale practicii. De asemenea cred că yoga nu poate fi decât ”conștientă” chiar și atunci când accentul este pus pe corpul fizic. Această exersare a atenției conduce gradat la o rafinare a percepției și permite apoi descoperirea unor dimensiuni mai profunde ale existenței. Dar da, pentru mine conștiența și felul în care aceasta este aplicată în practica yoga și în viața de zi cu zi reprezintă un aspect important.
Ramana Maharshi este maestrul care mă inspiră cel mai mult, cel pe care consider că îl urmez. Dar sunt în egală măsură o mulțime de prieteni pe care i-am întâlnit în această călătorie spirituală și care prin exemplul lor și prin modul în care mi-au fost alături și m-au inspirat îi pot considera ”maeștri”.”
Mulțumim Teodor Sebastian.
Namaste!
Primește săptămânal informații inedite și interesante despre practica și știința Yoga.
Abonează-te aici la newsletter-ul săptămânal.