Inima a fost întotdeauna asociată cu dragostea, sentimentele și romantismul. Din punct de vedere medical însă, inima este organul responsabil cu circulația sângelui în tot corpul.
Studiile realizate recent în domeniu dovedesc de unde a apărut ideea potrivit căreia inima este cea responsabilă cu trăirile emoționale. Până acum credeam că neuronii se regăsesc numai în creier, așa că acesta era singurul care avea capacitatea de a gândi.
Profesorul David Paterson de la Universitatea Oxford susține însă că nu este creierul singurul organ care produce emoții, ci și inima face asta, ba chiar cele două sunt concectate din acest punct de vedere. Prodesorul Paterson spune că: “Atunci când inima primește semnale de la creier prin intermediul sistemului nervos simpatic, inima pompează sânge mai rapid. Și atunci când receptează semnale prin intermediul sistemului nervos parasimpatic, inima încetinește, bătăile fiind mai rare.”
Neuronii inimii iau decizii pe cont propriu
În cadrul unui experiment, o parte din ventriculul drept a unui iepure, acolo unde a fost descoperită existența neuronilor, a fost depozitat într-un rezervor cu oxigen și nutrienți. Partea din ventricul a continuat să bată, chiar dacă era desprinsă de inimă și nu era circulată de sânge. În momentul în care profesorul Paterson a aplicat șocuri electrice țesuturilor ventriculului, bătăile inimii au încetinit, ceea ce înseamnă că neuronii au fost cei care au răspuns la impuls.
Inima reacționează puternic la emoțiile negative
Studiile realizate în domeniu au descoperit că furia are un efect puternic asupra inimii, crescând riscul unui infarct de 5 ori. De asemenea, și doliul este nesănătos pentru inimă. A doua zi după moartea cuiva drag, șansele de deces sunt de 21 de ori mai mari. Și stresul afectează puternic inima, acesta făcând bătăile inimii să fie neregulate (n.r. aritmie).
Inima reacționează, de asemenea, și la emoțiile pozitive
Plăcerea și bucuria fac bătăile inimă să fie line. Acest ritm al inimii are proprietăți tămăduitoare.
Inima influențează activitatea creierului
Oamenii de știință susțin că sincronizarea inimii cu creierul ne umanizează, făcându-ne să simțim compasiune pentru cei din jur.