Jim Carrey este cunoscut in toata lumea pentru versatilitatea sa ca actor. S-a facut remarcat prin roluri principale in comedii, surprinzand apoi cu roluri profunde, dramatice. Unele dintre filmele sale te pot pune serios pe ganduri, cum ar fi legendarul “The Truman Show”, despre conditia umana si despre iluzia pe care mintea este invatata sa o considere adevar.
Viata lui Jim nu a fost mereu usoara, pana sa cunoasca succesul. Tatal sau a ales siguranta in locul meseriei care i-ar fi placut, aceea de comedian. Dar postul sigur de contabil nu s-a dovedit deloc sigur, in final, iar familia a ramas pe drumuri, lucrand pe apucate pentru hrana. In acea perioada, Jim se maimutarea, incercand sa-si inveseleasca mama deprimata.
Chiar si dupa ce a devenit vedeta, Jim a continuat sa treaca prin momente dificile in viata, prin doua casatorii si divorturi, prin lupta cu depresia, relatii esuate, dependenta de Prozac, consum de droguri si alcool. In 2004, a avut o tentativa de sinucidere. In 2015, in urma ruperii relatiei lor, fosta sa prietena, Cathriona White s-a sinucis, iar evenimentul l-a marcat foarte mult pe actor.
CITESTE Tom Hanks: “Yoga e cel mai grozav lucru pe care il poti face vreodata”
Treptat, el a inlocuit antidepresivele si alte carje existentiale prin spiritualitate. Si-a schimbat radical stilul de viata, si-a schimbat obiceiurile alimentare, atragand atentia publicului sau asupra faptului ca incalzirea globala este cauzata, in foarte mare proportie, de industria care sustine consumul masiv de carne. A adoptat disciplina in practica si a inclus meditatia in programul sau zilnic.
„Ma aflam cred, atunci, la cel mai de jos prag al disperarii”
“Imi concentrez energia pe a uita durerile vietii. Uita durerea, ia-o in ras, minimalizeaz-o. Si amuza-te.”
“Mi-as dori ca toti sa fie bogati si faimosi si sa primeasca tot ce si-au dorit vreodata, ca sa vada ca nu aceasta este solutia.”
“Frica va juca un rol in viata ta, dar tu decizi cata importanta ii acorzi. Iti poti petrece intreaga viata imaginandu-ti fantasme, temandu-te pentru viitor, dar tot ceea ce va exista vreodata este ceea ce se petrece acum, aici.”
CITESTE Keanu Reeves: “Am invatat sa meditez”
„Sunt budist, crestin, musulman… Sunt ce vrei tu. Totul se reduce la a avea o atitudine iubitoare sau nu.”
“E o diferenta intre pericolul real si pericolul imaginar si e greu de o controlezi. Meditatia, pentru mine si pentru multi alti oameni, a devenit o modalitate de a controla asta sau de a recunoaste faptul ca acele ganduri sunt doar ganduri, ca norii de pe cer. Vor trece si vei reveni la starea ta linistita.”
Meditatia “este un sistem prin care inveti sa intri intr-o stare de relaxare, care iti influenteaza intreaga viata si calitatea propriei vieti. O practic in prezent, o practic de ceva vreme si o recomand calduros.”