Ezoteric yoga sau yoga păcii interioare Skip to main content
Ezoteric yoga sau yoga păcii interioare

În prezent, yoga a devenit o practică de masă cu un puternic caracter comercial, axată pe posturile fizice, combinate eventual cu tehnici de respirație pranayama și tehnici de relaxare denumite meditație ghidată.    

Este vehiculat eronat, conceptul de uniune dintre suflet, minte și corp, pentru că ele nu sunt separate. In consecință, scopul yoga nu este acela de a le uni, ele fiind deja unite, ci de a crea awareness, de a ne aduce aminte cine suntem cu adevărat, pentru că, în general, trăim captivi în zona minții și a materialității. Patanjali definea  yoga, chitta vritti nirodha, adică eliminarea fluctuațiilor minții, stadiul final fiind Samadhi, adică starea care poate fi atinsă doar prin liniștirea minții și transcenderea ei.

Yoga străveche, autentică, este foarte rar întâlnită astăzi, pentru că nu poate fi înțeleasă și practicată de oricine, având un caracter ezoteric. Cuvântul ezoteric poate fi tradus ca esența ascunsă adânc în interiorul nostru, referindu-se la cunoașterea adevăratei noastre naturi și a realității ultime. Ezoterismul nu este altceva decât experiența mistică a divinului din noi, care poate fi înțeleasă numai prin propria trăire, altfel, devine doar un concept pe care mintea ar putea să-l proiecteze, creând falsa impresie a realității.

Această dezbatere despre esența yoga și cum a ajuns să fie practicată și înțeleasă astăzi, o întâlnim tot mai des. Ea are loc între cei care abia au descoperit beneficiile practicilor fizice și cei mai avansați, care au reușit să facă un oarecare progres, fiind consecvenți în meditație. De multe ori discuția ajunge în derizoriu, tocmai pentru că cei aflați la început de drum înțeleg doar ceea ce este manifestat  în material și poate fi perceput prin cele 5 simțuri.   

Gradul de înțelegere depinde până la urmă de propria experiență, acumulată prin practica meditației și nu de perfecțiunea cu care executăm asanele sau de numărul de cărți de spiritualitate citite. Este foarte bine să citim sau să facem exercițiile fizice atât timp cât ele ne ajută să avansăm și nu reprezintă surse de alimentare ale ego-ului (execut asanele perfect; am citit 100 de cărți despre yoga și cunosc toate definițiile, etc)

În cartea sa, Învățături și Revelații Ezoterice, un adevărat manual de vindecare, Serge Benhayon, ne invită să ne reconectăm la înțelepciunea noastră interioară și astfel să devenim mai responsabili de alegerile pe care le facem, să trăim o viață mult mai simplă, mai împlinită și mai fericită.

El este inițiatorul conceptului de ezoteric yoga sau yoga liniștii, care promovează o modalitate de vindecare energetică, numită vindecare ezoterică sacră, prin reconectare la esența noastră interioară, în timp ce trăim într-o lume a minții, caracterizată de agitație, stimulare și distragere a atenției.

Yoga Ezoteric își are bazele în Raja Yoga, una din cele patru școli clasice de yoga, (Raja, Jnana, Bhakti, Karma), care pune accentul pe meditație și energie. Raja yoga implică toate cele trei dimensiuni ale existenței umane, fizică, mentală, spirituală și le permite practicanților să atingă echilibrul și armonia la toate aceste niveluri. Potrivit acestei practici, cel mai mare obstacol în calea realizării sinelui este o minte agitată, în care gândirea excesivă, ego-ul, dorințele, atașamentul și sentimentul de separare, contribuie la suferință. Raja yoga este un mijloc de a transcende identificarea cu complexul corp-minte-intelect, pentru a înțelege natura adevăratului sine.

Citește și: raja-yoga-calea-regala

Yoga ezoteric ne ajută să realizăm cum modul în care trăim ne afectează sănătatea și vitalitatea, și cum schimbarea acestuia va influența felul în care ne simțim. Obiceiurile  noastre pot crea stresul, tensiunea, durerea și boala cu care trăim apoi, sau pot crea dragostea, bucuria, armonia, liniștea și adevărul.

Dintr-o perspectivă științifică, epigenetica deschide calea pentru a aduce umanității înțelegerea cauzei care a dus la alegerea unui anumit stil de viață și a consecințelor generate de aceasta.

Dintr-o perspectivă energetică, prin conștientizare, noi știm, simțim care este impactul alegerilor noastre asupra corpului, iar prin practica yoga, reușim să înțelegem și intenția care a generat motivul pentru care acționăm într-un anumit fel, modul în care ne simțim ca urmare a alegerilor pe care le-am făcut.

Pornind de la teoria științifică care afirmă că totul este energie, pe Pământ experimentăm energia în toate formele ei, dar am dezvoltat o relație specială cu energiile fizice mai dense, considerându-le cele mai importante pentru supraviețuirea noastră. Dar dacă greșim și energiile nevăzute au de fapt mult mai multă influență decât am ales să credem?

Noi nu suntem surse de energie, ci vehicule, instrumente de expresie a ei. Felul în care ne mișcăm, vorbim, gândim, felul în care ne raportăm unii la alții sunt toate exemple de energie care ne afectează într-un fel sau altul. Simțim energia celorlalți, însă, de multe ori alegem să o ignorăm, pentru că suntem educați în spirit științific, care se bazează pe dovezi materiale, concrete.

Ne naștem cu capacitatea de a simți energie. Corpurile noastre sunt instrumente foarte precise și sensibile care măsoară și comunică energetic cu tot ceea ce ne înconjoară. Se spune că folosim doar o fracțiune din capacitatea totală a creierului, dar am fost, de asemenea, educați să ignorăm ceea ce corpurile noastre ne comunică în mod constant. De mici suntem ignorați, descurajați sau chiar pedepsiți dacă contestăm paradigmele sistemului educațional, prin exprimarea sinceră a ceea ce simțim că se întâmplă sau observăm, pentru că sistemul îi recompensează doar pe cei care sunt buni în memorarea și reproducerea informațiilor, nu în originalitatea gândirii.

Știm că totul se datorează energiei, dar ignorăm conștientizarea acestei energii încă de la o vârstă fragedă, din cauza distragerilor exterioare și, prin urmare, uităm că tot ce ni se întâmplă este o consecință a alegerilor și acțiunilor noastre.

Așa cum există energie benefică, așa există și energie dăunătoare, care cauzează o dizarmonie în corpul energetic și care, în timp, se va reflecta și în corpul fizic. Pentru o adevărată vindecare ar trebui ca energia nefavorabilă, care a condus la apariția disfuncționalităților, să fie eliminată sau transformată și astfel, echilibrul energetic să fie restaurat.  

Vindecarea ezoterică sacră abordează boala ca fiind o parte a procesului de vindecare. Ea poate fi o binecuvântare deghizată într-o suferință, tocmai pentru ca problema care a generat-o să fie înțeleasă și astfel, comportamentele necorespunzătoare sau stilul de viață care au perpetuat această energie dăunătoare să fie eliminate.  Vindecarea Ezoterică Sacră este complementară medicinei occidentale și funcționează prin vindecarea cauzei energetice care a condus la manifestarea fizică a bolii.

Înțelegerea adevăratei vindecări începe cu conștientizarea că suntem mai mult decât o formă umană, carne și oase și că avem o calitate energetică numită spirit, suflet, conștiință, divinitate etc.. În timp ce termenii și definițiile acestui „alt element” pot diferi, atât religiile lumii, cât și medicamentele tradiționale au ajuns, toate, în mod independent, la aceeași înțelegere, că viața nu poate fi înțeleasă doar prin raportarea la corpul fizic uman.

Adevărul despre vindecare se referă la faptul că suntem mult mai mult decât credem că suntem. Descoperirea Adevărului despre Vindecare ne oferă intrarea într-o lume conștientă și vastă a corpului fizic, a bunăstării noastre emoționale și psihice și a aspectului multidimensional al vieții, impulsionat de conștiință și de conexiunea cu universul.

Surse: unimedliving.com, yogapedia.com

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook