
Fiecare om are un schelet cu exact acelaşi număr de oase. In mod similar, cu toţii avem o anatomie energetica, care include chakrele şi meridianele cunoscute deja în acupunctura.
Fiecare fiinţă de pe Pământ este compusă din energie. Plantele absorb energie direct de la soare şi o transformă în viaţă, iar animalele mănâncă plante verzi, care se hrănesc cu Energie, astfel că aceasta reprezintă baza vieţii. Suntem legaţi prin aceasta Energie, de materia vie. Fiecare element viu din jurul nostru este constituit din aceasta , aranjată în diferite forme şi vibraţii. Fizicienii care studiază particulele subatomice ştiu că, atunci când analizezi materia în amănunt, descoperi că întregul univers este constituit din vibraţie şi sunet.
Chakrele constituie 'organele' corpului nostru de lumina. Cuvântul chakra înseamnă „roată" în sanscrită. Cu toate ca termenul apartine traditiei hinduse, întâlnim noţiuni asemănătoare şi în alte culturi .In tradiţia ebraică si studiul kabalei apare arborele sefirotic, în anumite părţi ale Americii de Sud, chakrele sunt cunoscute drept 'ojos de luz' sau ochii Luminii, incaşii le numesc 'pu-kios', sau fântânile de Lumină, in timp ce medicina tradiţională chineză si japoneză studiază centrii de acupunctură şi meridianele prin care circulă fluxul energetic.
În tradiția clasică vedica sistemul de chakre nu este pomenit. În tradiția tantrică timpurie au apărut primele informații despre chakre și se disting în prima fază cinci chakre care corespund celor cinci elemente de bază. Într-un tratat scris în jurul anului 1245, „Sangita Ratnakara“ (Oceanul de muzica și dans) este descris un sistem format din 10 chakre.
Ce este important în acest tratat nu este faptul că se descriu 10 chakras in loc de 7 chakras, faptul important este că anumite stări emoționale și mentale (bhavas) sunt asociate cu anumite chakre, mai exact cu "petalele" chakrelor. Chakrele care apar în acest tratat „Sangita Ratnakara“ (Oceanul de muzica și dans) mai apar descrise și în alte tratate (Sat Chakra Nirupana) doar ca unele din cele 10 sunt descrise ca chakre secundare.

- Durata - 10 sesiuni a câte 2 ore fiecare in fiecare zi de luni si miercuri. prima sesiune - 9 aprilie
- 9, 14, 16, 21, 23, 28, 30 aprilie si 5, 7, 12 mai
- Locaţie: zona "Casa Presei LIbere"
Cost curs 1200 RON. înscrieri pe hathayogaseva@gmail.com până pe 8 aprilie
Nivel de practică informații: mediu, avansat, instructori yoga
Blocajele emoționale, traumele sau stările negative care se repetă de obicei ciclic in diverse circumstanțe sunt de fapt o "utilizare" greșită a corpului nostru energetic căruia nu-i înțelegem, simțim modul de funcționare. E ca atunci când nu cunoști regulile de circulaţie si te întrebi de ce faci mereu "accidente" mari sau mici pe traseul tău.
Conținut curs:
- Hatha Yoga – asane pt. suplimentarea şi echilibrarea energetică a Chakrelor.
- Înțelegerea şi conștientizarea aspectelor emoționale ale chakrelor (de ex: dorinţa, furia, mulţumirea… aferente fiecărei cuante energetice (petale)
- Tulburări şi dezechilibre legate de anumiți centri.
- Folosirea sunetelor (inclusiv alfabetul sanskrit, maheshwara sutra) pt. echilibrarea şi identificarea conștientă corectă a anumitor aspecte ale corpului energetic.
- Respirație – pranayama cu focus pe fiecare centru energetic studiat.
- Meditaţii cu conştientizări pe diverse chakre
Scopul acestui curs este de a ajuta participanţii sa înteleagă mai profund emoțiile cotidiene care creează karma, destin şi legile creației cu privire la corpul primit la naștere, care este considerat a fi o poarta către Sufletul nostru.(atman)
- Curs ținut de Val Voicu . Yoga artisan&scientist