Corina Doka a întâlnit yoga în urmă cu 11 ani, mai întâi prin cărți și apoi într-o sală de sport. În tot acest timp a păstrat atitudinea învățăcelului, fie că este vorba despre practica personală, când este ghidată sau când ea ghidează.
Efectul cel mai evident pe care l-a resimțit în urma practicii yoga este sincronicitate între ce respiră, gândește, spune, face și este, iar cea mai importantă lecție a practicii a fost să nu își condiționeze fericirea de impermanență.
Mai multe despre Corina în interviul oferit în exclusivitate pentru Yogasat:
„Vorbitul despre noi înșine ar trebui să fie un lucru simplu, dar uite că, acum, încercând să scriu la cerere aceste câteva rânduri despre mine, nu mai este chiar atât de ușor.
Unul din valoroșii mei profesori (nu de yoga) spunea să vorbim atunci când avem de spus ceva cu adevărat nou, în rest, să folosim timpul pentru introspecție și contemplare. Ca să nu las impresia că ocolesc răspunsul, vă spun atât: am un job full time, unde am colegi foarte faini și pentru asta mă consider norocoasă. Nu am copii, nici pisică, dar iubesc toți copiii și toate pisicile. Îmi place și ciocolata. Neagră. Si cu măsură. Altfel apare sentimentul de vinovăție și nu îmi mai place.
Cât despre întâlnirea mea cu yoga – a fost mai întâi în cărți, apoi într-o sală de sport. Sunt tare bucuroasă că am păstrat vie atitudinea învățăcelului și atunci când întind salteaua - fie că este practica personală, sunt ghidată sau ghidez eu însămi și atunci când duc yoga dincolo de saltea, în relația cu mine însămi, în interacțiunea cu semenii.
Yoga este un mod de ființare aliniat, armonios, fără conflicte între ce aș vrea să fiu și ce sunt. M-am așternut la acest drum în urmă cu 11 ani.
Efectul cel mai evident al practicii este tocmai această sincronicitate între ce respir, gândesc, spun, fac, sunt. Și, ceea ce des am mai spus că a fost cea mai prețioasă lecție pe care am înțeles-o și integrat-o practicând – să nu îmi condiționez fericirea de impermanență.
Toată lumea vorbește despre puterea transformatoare a practicii yoga. Eu cred mai degrabă că ritmul vieții cotidiene ne schimbă și ne îndepărtează de esența noastră. Efortul continuu de adaptare la acest ritm exterior tumultuos, energofag, care ne secătuiește. Yoga ne oferă timp. Ce alt dar mai prețios decât acesta – să fii, în ritmul tău?
Cred că yoga ar aduce schimbări semnificative în lume, dacă ar fi inclusă în instituțiile de învățământ și la locurile de muncă. Și nu numai yoga, ci și orice practici similare – tai-chi, qi-gong, meditația, măcar lucrul conștient cu respirația, măcar mersul sau chiar mâncatul conștient. Cred că ar fi un mare pas înainte pentru omenire dacă am reuși să avem măcar zece respirații conștiente la fiecare oră. Sau să mestecăm conștient micul dejun.
Nu știu dacă o „yoga” în care nu ești conștient de cum te miști, de cum respiri, de cum simți, de cum se racordează toate ritmurile și straturile mai este yoga.
Yoga practic zilnic. Cât despre practica meditației, tehnică – shamatha probabil este cea cu care rezonez cel mai bine. Altfel, încerc să cultiv o stare de prezență cât de mult pot, în afara saltelei ori a pernei de meditație – când îmi leg șireturile, când șterg praful, când ascult chiar vacarmul bulevardului pe care locuiesc și aud nu doar sunetele, ci mai ales spațiul dintre sunete...
Nu am un maestru cu nume și prenume. Asta ar putea suna ca și când aș fi o diletantă 😊. Acel aliniament despre care am vorbit la început, mă ghidează. Autenticitatea, onestitatea, acceptarea, blândețea, răbdarea, modestia îmi sunt câțiva dintre ghizii prețioși.
