Deși motivația din spatele practicii este recomandat să fie cu totul alta, yoga are efecte neașteptate în mai multe planuri, de la cel subtil, până la cel fizic și inclusiv până la capacitatea de a începe sau menține un business la o valoare ridicată.
Un articol din revista Forbes descria în urmă cu trei ani experiențele unor oameni de afaceri de succes după o practică susținută de yoga și meditație.
Majoritatea oamenilor de afaceri sunt supuși unui stres continuu și unui volum de muncă ce poate deveni câteodată copleșitor.
Stephanie Denning, autoarea articolului, scrie în mod normal despre strategie de business și leadership, însă în articolul respectiv a descris practica meditației foarte rațional. Aceasta spune că practica susținută în fiecare zi oferă o mai mare capacitate de prezență și mindfullness în general, dar și luarea deciziilor de business. Denning scria că meditația oferă câte o rubrică pentru fiecare situație probabilă, iar în business acesta este un lucru care se întâmplă frecvent.
Citește și: 7 moduri în care meditația îți îmbunătățește performanțele de la locul de muncă
Tocmai din acest motiv, nu este o surpriză că mulți oameni de afaceri au apelat la meditație și au rămas constanți în practică odată ce I-au descoperit beneficiile.
Ray Dalio, fondator al Bridgewater Associates, scrie în cartea sa: “am apelat la meditație într-o perioadă foarte stresantă la job care s-a transformat într-o perioadă foarte stresantă în viața personală. Dar m-a eliberat de foarte multă durere, mi-a inversat complet punctele de vedere. De atunci, meditez în fiecare zi, iar acest lucru a avut un impact exponențial. În termeni de statistică, cu cât meditezi mai mult, cu atât recompensa este mai mare.”
Marc Benioff, co-fondator și CEO la Salesforce.com, a menționat într-un interviu că este foarte interesat să își mențină mintea limpede. Astfel că se bucură mult de practica de meditație pe care o face de peste 10 ani.
Fred Wilson, co-fondator al Union Square Ventures a scris în newsletter-ul său: “meditez între 10 și 15 minute în fiecare zi în ultimele două luni. Experimentez o multitudine de beneficii, însă cel de care sunt cel mai conștient este că am învățat să evit disiparea atenției într-o conversație și să îmi mențin concentrarea pe ceva ce mă interesează. Întotdeauna am reuși să mă concentrez, însă mă trezeam în situații în care îmi pierdeam interesul, iar asta nu era bine. Meditația este ca un exercițiu repetitiv al mușchiului atenției. Așa că dacă ai nevoie să fii prezent în situații sau conversații în care este nevoie de asta, îți recomand meditația. E posibil să te ajute și pe tine.”
Citește și: Ce este atentia si cum o poti intensifica. Prima parte. (yogasat.ro)
Elizabeth și Sukey Novogratz, autorii cărții “Ghid de meditație pentru oamenii care știu că ar trebui să mediteze, însă nu o fac” au explicat pentru revista Forbes cum funcționează meditația. “Mărește grosimea corticală în hipocampus, iar acesta guvernează memoria și abilitatea de învăța lucruri noi. Ajută și în privința memoriei pe termen lung, deci în orice situație de la ziua de naștere a soțului și până la prezentarea pe care este nevoie să o susții în fața șefilor. De asemenea, meditația are efect și asupra amigdalei cerebrale, care găzduiește reacția la frică și determină felul în care vom răspunde la orice fel de situație în care simțim teamă: șeful, cererea unei măriri de salariu, concedierea cuiva sau conducerea unui grup. S-a constatat că amigdala are mai puțină materie cenușie la oamenii care nu meditează. Cei care meditează pe termen lung nu numai că au mai mult curaj, dar sunt mai puțin reactivi în a răspunde unor situații emoționale și, în general, iau decizii mai bune.”