21 Decembrie 2020, ora 10:02 – Marea Conjuncție și începutul schimbării Skip to main content
solstitiu-iarna

Se tot vorbește în zonele de interes astrologice și ezoterice despre marea schimbare care va avea loc după data de 21 decembrie. Evident că nu vom vedea schimbările de a doua zi în jurul nostru, dar asistăm la o tranziție importantă a energiei sociale pentru următorii 20 de ani, cel puțin. 

În general, ziua Solstițiului este momentul în care suntem mai receptivi la energia Pământului. Cu atât mai mult, receptivitatea crește anul acesta, cu cât are loc “Marea Conjuncție”, când Jupiter și Saturn se aliniază în același semn, în zodia Vărsătorului. Este semnul care ne va face să ne focalizăm atenția spre binele comunității decât pe cel individual. Energia Vărsătorului ne transpune în situația în care vom realiza în curând că suntem cu toții celule interdependente ale aceluiași organism și că este nevoie de un efort comun pentru a crea o lume mai bună.

Jupiter și Saturn vor fi atât de apropiate în data de 21 decembrie, încât vor părea o singură planetă. Se presupune că Steaua din Bethleem, apărută să prevestească nașterea Mântuitorului, a reprezentat, de fapt, întâlnirea dintre Jupiter și Saturn în semnul Peștilor. 

Image

Semnificația spirituală a Solstițiului

Până pe data de 20 decembrie încă ne aflăm într-o perioadă de curățări karmice, prin urmare este bine să rămânem prezenți și conștienți, fără a judeca neapărat evenimentele din jurul nostru. Este o etapă a acceptării și a non-reactivității, în care este indicat să lăsăm lucrurile să se întâmple.

Putem să privim data de 21 decembrie ca pe un punct de întâlnire a două spirale energetice. Dacă vom intra din nou în tiparele vechi de reacție, vom merge cu spirala care ne trage în jos. Dacă reușim să nu mai oferim o reacție la evenimentele care par să ne prindă din urmă, ne vom alinia energiei spiralei ascendente și vom face un salt uriaș în planul conștiinței.     

Cu alte cuvinte, tot ce am “construit” până acum este supus testului dualității mai mult ca oricând. Cine și-a făcut lucrul interior, va merge mai departe. Cine a rămas ancorat în suferințele minții profane, va rămâne acolo.  Solstițiul din 21 decembrie este “Marea alegere”.

Cum să te pregătești pentru 21 decembrie 2020

Pe măsură ce ne apropiem de ziua Solstițiului, este nevoie să ne păstrăm vibrația ridicată. Asta nu înseamnă să rămânem “pozitivi” tot timpul, așa cum se spune în filosofia new age. Cea mai simplă și directă cale de a rămâne sus este să ne căutăm autenticitatea și să o afirmăm interior și exterior. Cu alte cuvinte, să ne acceptăm așa cum suntem în această perioadă, cu defecte, temeri și calități. Să facem un pas în spate și să ne privim în oglindă observând foarte clar unde avem nevoie de îmbunătățiri, unde am putea aduce mai multă îngăduință și iertare, cum dorim să arate viața noastră interioară și ce dorim să manifestăm.

Petrece mai mult timp în meditație. Rămâi în interior, indiferent de ce ți se arată acolo zilele acestea. Vei face loc unor noi oportunități, fie ele materiale sau subtile.

Este bine să reduci contactul cu exteriorul pentru câteva zile. E destul de probabil ca energia colectivă să te tragă în goana după cadouri și meniul de Crăciun, așa că este indicat să limitezi pe cât posibil contactul cu lumea exterioară.

Ai grijă la nevoile corpului fizic. De obicei, te anunță când este bine să faci o pauză și ai nevoie de odihnă, hrană corectă sau o baie lungă.

Alimentează-te corect (sattvic) sau ține post negru dacă poți. În așa fel, vei fi mai receptiv la energia zilei de 21 decembrie.      

Practică mauna. Măcar pentru câteva ore pe zi, încearcă să rămâi în liniște, fără să vorbești. Vei observa mai clar activitatea minții și stabilizarea ei. În aceste zile, Universul este foarte receptiv la ceea ce spui, așa că păstrează-ți cuvintele pentru a comunica lucruri importante și atât.

Mihaela Dragomir 

- Yoga Instructor la MediYoga

- Founder la One Yoga Studio

 www.YogasatShop.ro - sursa ta de inspirație în practică 

Comenteaza cu Facebook