INTERVIU Val Voicu: "Majoritatea instructorilor de yoga din Romania se comporta ca niste antreprenori de ocazie..." Skip to main content
INTERVIU Val Voicu: "Majoritatea instructorilor de yoga din Romania se comporta ca niste antreprenori de ocazie..."

Val Voicu, instructor hatha yoga, va sustine sesiunile matinale de yoga in cadrul YogaSat Festival 2nd Edition. Gasesti programul complet al festivalului aici

YogaSat: Cui ii este dedicat YogaSat Festival? Pot veni persoane care nu au mai practicat yoga? Dar yoghini “profesionisti”?

Val Voicu: Festivalul e dedicat atat incepatorilor cat si vechilor practicanti de yoga. Atunci cand vine vorba despre practicantii de yoga din Romania, vorbim despre doua generatii foarte diferite - generatia tanara, care practica de obicei yoga "sportiva" si generatia veche, care a crescut probabil cu cartea lui Tufoi in mana. Acestia din urma sunt mai axati pe partea meditativa a practicii.

La YogaSat Festival vor veni atat practicanti incepatorii, cat si yoghini care practica de ani buni, desigur.

Citeste: INTERVIU VAL VOICU: “ASISTAM LA UN FENOMEN CONTRADICTORIU CU PRINCIPIILE YOGA: INDUSTRIALIZAREA YOGA”

YogaSat: Crezi ca ar trebui sa participe la festival si instructorii de yoga?

Val Voicu: Da; structura programului ofera o anumita deschidere, precum si informatii pentru toti cei care vor sa afle mai mult despre yoga. Din nefericire, cei mai multi instructori de yoga din Romania nu vor sa invete. Sunt multumiti cu diploma obtinuta dupa 30 de zile de curs si cu ce au inteles ei despre yoga, iar acest lucru este regretabil. Ba mai mult, cand le spui ca nu stiu anumite aspecte importante-esentiale din yoga dau din cap si spun ca stiu :)  In acest domeniu, chiar si practicantii de yoga cu experienta de zeci de ani invata si cauta in continuare. Majoritatea instructorilor de yoga din Romania se comporta ca niste antreprenori de ocazie in loc sa inteleaga esenta ce sta la baza yoga - Yama si Nyama. Sunt ca niste pahare pline peste care nu mai poti turna nicio picatura de invatatura Yoga. Sunt "self-suficient" cum se spune. 

Si la a doua editie a YogaSat Festival ne bucuram de prezenta lui dr. Mark Dyczkowski, pe care il putem numi maestru in Shivaism Kashmirian. In mod cert, si instructorii de yoga vor avea ocazia sa acumuleze o serie de cunostinte noi.

YogaSat: Din ce zone geografice vin participantii la YogaSat Festival?

Ponderea este 50% din Bucuresti si 50% din strainatate si alte orase. Anul acesta avem participanti din toata tara, printre care si Bucuresti, Iasi, Constanta, Cluj si Targu Mures, dar si din strainatate, din tari precum Spania, Italia si Franta.

Citeste: YOGASAT FESTIVAL 2ND EDITION (17 – 22 IUNIE)

Val Voicu: Ce inseamna festivalul Yogasat in Romania?

Cred ca era nevoie de un astfel de eveniment la noi in tara, care sa ofere prilejul mai multor practicanti de yoga din Romania sa schimbe impresii, informatii, cunostinte. 

YogaSat: In Romania exista multe retreat-uri de yoga – care este diferenta dintre un retreat si un festival de yoga?

Val Voicu: Retreat inseamna a te retrage intr-un loc si a practica, in timp ce festivalul are legatura cu sarbatorirea, cu un anumit tip de bucurie. Noi punem foarte mult accent pe bucuria interioara a practicii yoga, nu pe cea exterioara. 

*In perioada 17-22 iunie, la Cheile Gradistei, se desfasoara a doua editie a Festivalului YogaSat. Elementele cheie ale festivalului sunt: hatha-yoga • meditatie la rasarit • pranayama • mantra chanting • didgeridoo • Vijnana Bhairava • concert la sitar • gong bath • meniu lacto-vegetarian. Mai multe info aici.

Val Voicu

Val Voicu

Comenteaza cu Facebook