Cum ne face societatea moderna sa ne pierdem mintile Skip to main content
Cum ne face societatea moderna sa ne pierdem mintile

Societatea moderna ne pune la dispozitie orice, incepand de la servicii pana la oportunitati ireale, insa in aceeasi masura ne si saboteaza sanatatea psihica, fara sa ne dam seama.

Anxietatea si depresia sunt doua dintre cele mai comune afectiuni ale zilelor noastre si nu intamplator atat una, cat si cealalta, sunt afectiuni psihice. Societatea in care traim este cea care ne saboteaza printr-un sistem care aparent ne avantajeaza, insa in esenta pune o presiune prea mare pe individ:

Meritocratie

Societatea in care traim ne spune ca putem avea succes, putem face orice ne dorim, atata timp cat avem talent si energia necesara. Ceea ce este un lucru bun. Insa asta inseamna ca cine nu reuseste in viata nu are talent si este lenes. Daca in trecut lipsa succesului era pusa pe seama lipsei de sansa, acum este pusa pe seama lipsei talentului si a dorintei de a face ceva. Mai exact, suntem invatati sa credem ca daca cei care au succes il au pentru ca merita, atunci cei care nu il au nu il merita.

Pentru a contracara aceste idei preconcepute trebuie sa ne amintim de noroc si tragedie. Norocul este cel care te ajuta sa obtii ce iti doresti fara talent si efort, in timp ce tragedia poate face oamenii talentati si muncitori sa dea gres.

Individualism

O societate individualista este cea in care individul poate obtine orice si este capabil sa isi urmeze propriul destin, care in mod cert este unul special. Comunitatea nu este importanta, iar grupurile sunt pentru persoanele mediocre. Oamenii obisnuiti sunt dispretuiti.

Antidotul la aceasta societate individualista consta in cultul vietii obisnuite si aprecierea lucrurilor mici, cotidiene.

Secularism

Societatea seculara refuza sa creada ca exista ceva mai puternic decat ea insasi, anuland astfel orice religie. In trecut, religia ne facea sa ne simtim neinsemnati in comparatie cu divinitatea, ajutandu-ne astfel sa acceptam mai usor unele lucruri. Acum insa, pentru ca omul e considerat fiinta suprema, esecurile sunt puse numai pe seama sa.

Ar trebui sa ne intoarcem la natura, sa ne minunam de imensitatea oceanelor si a deserturilor, pentru a ne aminti cat de mici suntem, de fapt.

Romantism

Filozofia romantica sustine ca fiecare dintre noi are, undeva in lume, o jumatate care ne poate completa, facandu-ne astfel fericiti. Insa majoritatea oamenilor se afla intr-o relatie mediocra cu un partener care are cateva calitati, insa multe defecte. Comparativ cu idealurile promovate de societate, viata amoroasa poate fi considerata un dezastru total.

Ar trebui sa nu ne invinovatim pentru nimic. Suntem incurajati de societate sa credem intr-un vis. Mai degraba, ar trebui sa invatam sa ne construim relatii armonioase, bazate si pe prietenie.

Mass-media

Mass-media joaca un rol extrem de important in vietile noastre, fie ca ne dam sau nu seama. Zilnic, prin mijloacele de comunicare in masa, ni se atrage atentia catre lucrurile infricosatoare care se petrec, instalandu-se astfel panica. Media pune accentul pe cele mai negative aspecte ale naturii umane, fara a crea un echilibru prin exemple pozitive, de oameni cu intentii admirabile, responsabili si decenti.

Ideal ar fi sa se prezinte mai multe exemple pozitive, care sa ne motiveze sa fim mai buni, dar si sa vedem frumosul in cel de langa noi.

Perfectibilitate

Societatea moderna ne transmite faptul ca trebuie sa fim perfecti, in permanenta multumiti si impliniti. In consecinta, ne incarcam de frustrari, ne simtim slabi si vedem cu proprii ochi ratarea.

Ideea de perfectiune nu ar trebui promovata atat de intens, ci sinceritatea ar trebui sa primeze. In natura umana se afla temerile si vulnerabilitatea, iar ideea de perfectiune nu ne face decat sa ne ingrozim de esec.

 

Sursa: TheBookOfLife 

Comenteaza cu Facebook