Spre deosebire de vară, în care predomină energia Yang, sezonul rece este dominat de energia Yin - este caracterizat de „a fi” mai mult decât „a face”. Iarna este timpul potrivit pentru a ne echilibra și pentru odihnă profundă pe toate planurile. Este o perioadă a introspecției, a rejuvenării și centrării. Întrucât forța noastră (bala) este cea mai ridicată pe timpul iernii, este ideal să practicăm Asane; acestea mențin căldura corpului și previn rigiditatea și încordarea sa. De asemenea, practica zilnică susține sistemul imunitar prevenind răcelile și alergiile.
Cu toate că sezonul rece este provocator pentru practica zilnică, atât din punct de vedere al condițiilor externe, cât și al activităților specifice sezonului, practica Yoga susține armonia fizică, emoțională și energetică, ne oferă claritate, liniște și ne energizează. Este de dorit să ne facem timp pentru a ne centra și pentru a aduce conștientizare în corpul nostru, în gândurile și emoțiile noastre, pentru a trăi plenar bucuria zi de zi.
Totodată, meditația practicată zilnic ne ajută să ne detașăm de presiunea exterioară caracteristică acestei luni aglomerate și plină de forfotă. Deși este o perioadă mult așteptată de majoritatea dintre noi, una de conectare cu cei dragi, familia și prietenii, perioada vacanțelor și celebrării, aceasta este de regulă obositoare pentru sistemul nostru fizic și energetic și are potențialul de a ne destabiliza, pierzându-ne în rutina și iureșul zilnic.
Pentru a menține echilibrul pe perioada iernii, se recomandă practica asanelor care stimulează corpul energetic, cum sunt Utkatasana (postura scaunului), Parivrtta Utkatasana (postura scaunului întors), Navasana (postura bărcii), Savasana (postura cadavrului), Viparita Karani - menită să stimuleze activitatea sistemului imunitar (sistemul glimfatic - un sistem de circulație intracerebrală a lichidului cefalorahidian).
În completarea acestora, poți aduce în practica ta și Salutul Soarelui, Matsyasana, Dhanurasana, Sarvangasana și Salabhasana.
La finalul practicii, poți menține postura Savasana pentru 10 până la 30 de minute. Asigură-te că menții corpul încălzit și folosește o pătură pentru a te acoperi lejer. Savurează momentele de intimitate și odihnește-te în tăcere. Eliberează-ți mintea de orice gânduri și doar rămâi conștient de cum se simte corpul, fără a face evaluări sau a încerca să controlezi modul cum te simți.
În completarea asanelor, exercițiile de Pranayama oferă căldură și strălucire în corpul fizic și energetic și de asemenea aduc sistemul nervos în starea de odihnă și digestie (din cea de luptă sau fugi). Se recomandă practica a câtorva runde (3-5) de câte 20 de respirații Kapalbhati dimineața, pentru a trezi simțurile și pentru a elibera congestia nazală sau a sinusurilor.
Citește și: kapalbhati-respiratia-pentru-o-minte-stralucitoare
De asemenea, respirația Ujjayi (respirația oceanului) echilibrează căldura internă și sporește oxigenarea organismului, fiind foarte potrivită pentru sezonul rece.
Pentru evitarea răcelilor, a alergiilor și virozelor, practică Jala neti în fiecare dimineață, dar asigură-te că usuci nasul corespunzător și eviți ieșirea din casă, la aer rece, pentru 40 de minute până la 1 oră după proces.
Medicina chineză tradițională privește iarna ca sezonul legat de rinichi și vezica urinară, considerate bateriile noastre interioare, cele care stochează energia vitală. Rinichii în special sunt considerați ca cei care mențin forța noastră vitală și rezerve profunde de Qi. Qi este energia care ne oferă putere, imunitate, longevitate și vitalitate, însă atunci când suntem stresați sau bolnavi, această energie se risipește. Strâns legați de glandele suprarenale, este important ca rinichii să fie protejați pentru a ne reface nivelurile de energie emoțională și fizică. Stresul cronic și anxietatea pot duce la glande suprarenale lipsite de energia vitală și insuficientă energie Qi în rinichi.
Citește și: 8-asane-care-imbunatatesc-functiile-renale
Recomandare de secvență de posturi pentru îmbunătățirea imunității pe durata sezonului rece:
- Masează și tonifică organele abdominale;
- Întinde partea inferioară a spatelui, șoldurile și coapsele.
- Îmbunătățește digestia și elimină stresul;
- Reduce anxietatea, problemele de sciatică și durerea de spate.
- Stimulează glandele tiroidă și paratiroidă, normalizându-le funcționarea;
- Elimină constipația și indigestia.
- Tonifică abdomenul și îmbunătățește circulația sangvină;
- Întărește și îmbunătățește flexibilitatea zonei superioare a spatelui.
- Tonifică mușchii picioarelor și ai brațelor;
- Elimină disconfortul menstrual și cel cauzat de constipație.
- Tonifică nervii și mușchii, în special cei ai gâtului și umerilor;
- Tonifică organele abdominale.
Nu uita să începi practica Asanelor și a exercițiilor de respirație cu o încălzire de 15 minute pentru a crește temperatura corpului și pentru a aduce circulația sangvină în mușchi, susținând astfel posturile ce implică întinderi.
Practica zilnică Yoga – meditație, exerciții de respirație și asane este susținută armonios de respectarea principiilor Yama (moralitatea) și Niyama (auto-disciplina) și de o alimentație echilibrată.
În această perioadă sunt recomandate nucile, migdalele, caju, smochinele, spanacul și preparatele care conțin lapte, unt clarificat (ghee), alături de alimentele calde – supele, legumele la abur, orezul și cerealele (ovăz).
Citește și: lista-alimentelor-sattvice-care-purifica-trupul-mintea-si-intaresc-imunitatea
De asemenea, conform principiilor Ayurveda somnul pe timp de zi, pe durata iernii trebuie evitat; la fel și somnul prelungit, care favorizează instalarea lentorii în întreg organismul. Se recomandă, de principiu, între 6 și 8 ore de somn. Pentru practicanții de meditație, 6 ore de somn reprezintă maximul, dat fiind că o oră de meditație realizată corespunzător (retragerea simțurilor în interior – Pratyahara) echivalează cu 3 ore de somn.
Pentru a avea constanță în practica Yoga și pe timpul iernii, folosește puterea intenției (sankalpa) și introspecția. Consideră ce este cu adevărat important pentru tine, ce îți hrănește sufletul, ce îți oferă echilibru permanent versus plăcere sau fericire temporară. Fără a pune presiune pe tine sau a realiza un act mecanic sau unul venit din ego, pentru a demonstra ceva, discerne cu blândețe și fermitate între ceea ce este esențial pentru ființa ta profundă și ceea ce este secundar.
Iarna este anotimpul ideal pentru interiorizare și, cu puțină inspirație și determinare, poți fructifica acest sezon printr-o practică zilnică. Nu uita să te relaxezi, însă și să pornești zi de zi cu mentalitatea începătorului, astfel încât să oferi prospețime și savoare fiecărui moment și să eviți o rutină ternă pe care o vei abandona într-un final.
Namaste!
Surse: artofliving.org, ekhartyoga.com, shvasa.com