„Te poți ilumina dacă nu trăiești corect? Făcând anumite exerciții, ascultând un guru, practicând un sistem - când mintea ta este inferioară, limitată, trivială? Se poate mintea liniști printr-un sistem, print-un act de voință? Voința e o formă de rezistență, iar rezistența creează conflict.” (Jiddu Krishnamurti)
Karma reprezintă un concept popular în zilele noastre, nu doar în “cercurile” spirituale. Este agreat faptul că ceea ce semănăm, aceea culegem – că acțiunile noastre trecute, determină ceea ce experimentăm în prezent, iar ceea ce facem în prezent, va determina ceea ce vom experimenta în viitor.
Asemenea gravitației - fie că suntem de acord sau nu cu ea, credem sau nu în existența ei - karma operează implacabil independent de opiniile noastre. Avem parte de rodul a ceea ce am semănat – fie bun, fie rău. Suntem în această întrupare ca urmare a acțiunilor noastre trecute. Dacă nu am mai fi avut karma de decontat, nu am fi fost azi aici, am fi cunoscut eliberarea totală. Cu toate acestea, existența actuală nu reprezintă o condamnare – din contră, sfinții afirmă că aceasta este o binecuvântare, existența noastră în corp uman este singura care ne permite să atingem realizarea Ultimă și să ne eliberăm de ciclul nașterii și al morții. Nimic nu ne garantează că următoarea întrupare va fi tot în corp uman. Este dezirabil (chiar imperativ) să devenim conștienți de șansa pe care o avem acum și să direcționăm toate eforturile noastre în vederea eliberării (moksha). Altfel, ne auto-condamnăm să perpetuăm suferința și să ne întoarcem în Samsara.
E posibil să ne eliberăm de această lege cauză – efect? Și dacă da, care este metoda pe care să o urmăm?
Am putea considera că faptele bune nu creează karma. Fals; așa cum ne spun sfinții, fie că am cătușe de aur sau de bronz, tot încătușat sunt. Altfel spus, dacă fac fapte bune, mă reîntorc pentru a culege roadele faptelor bune. S-ar putea pune întrebarea de ce ar fi rău să mă întorc să culeg roadele faptelor bune. Nu se pune problema răului aici, ci a însăși naturii existenței noastre – condiția noastră existențială este tot una limitată chiar și atunci când suntem aici pentru a culege roadele faptelor bune. Noi nu trăim libertatea totală, ci trăim condiționat, conștiința noastră este limitată și astfel inevitabil suferim întrucât suntem ignoranți (cu privire la natura noastră reală).
O altă abordare pentru a ne elibera de karma ar putea fi lipsa acțiunii (cel puțin în teorie, întrucât practic e lesne de observat că dintr-o perspectivă pur umană – nu divină – nu putem să nu acționăm, viața însăși este acțiune). Să spunem că alegem să limităm acțiunea astfel încât să nu mai creăm karma – nici bună, nici rea. Vedanta ne oferă un răspuns aici – în Bhagavad Gita, Arjuna ezită să intre în luptă (și să trăiască în acord cu dharma de luptător), iar Krishna îi transmite înțelepciunea eliberării de suferință, prin intermediul celor 4 sisteme Yoga – Karma Yoga, Bhakti Yoga, Raja Yoga și Jnana Yoga.
Karma Yoga este calea acțiunii. Bhagavad Gita prescrie adeptului să fie un instrument lipsit de ego în mâna Creatorului – dacă consacri acțiunea ta Creatorului, inima ta este purificată. Perfecțiunea nu este atinsă astfel prin lipsa implicării în acțiune, ci prin realizarea acțiunii și consacrarea ei divinității, într-un spirit de non-atașament și sacrificiu.
Citește și: karma-yoga-calea-actiunii
Concret, în viața de zi cu zi, cum poate fi aplicată înțelepciunea Karma Yoga astfel încât să conducă la eliberarea de legea cauzei și efectului, eliberarea supremă de orice suferință? Jiddu Krishnamurti, renumit pentru respingerea oricărei autorități – fie guru, biserică, sistem spiritual, preoți sau învățători, oferă o perspectivă originală și înălțătoare, în același timp foarte pragmatică, cu privire la eliberarea de suferință prin acțiunea corectă.
Întâi de toate, el invită la o sinceritate radicală – la a te dezgoli de toate măștile și opiniile și a te privi onest. Cum altfel poate fi posibilă cunoașterea adevărată, transformarea radicală a ființei? Fără onestitate față de noi înșine, nu există căutare autentică, nici progres autentic, și nimic din ce este cu adevărat important pentru ființa noastră – ci doar jocuri ale minții și perpetuarea nevrozei, a suferinței, conflictului în care ne aflăm cu noi și cu lumea în care trăim.
El observa că: Nu crezi de fapt în karma, cu toate că vorbești foarte mult despre asta. Dacă în mod autentic, real, vital ai crede în ea la fel cum crezi în a câștiga bani, experiența sexuală, atunci fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare mișcare a ființei tale ar conta, pentru că vei plăti pentru ele în viața următoare. O astfel de credință ar aduce cu sine o disciplină formidabilă – dar tu nu crezi, este doar o manieră de escapism, îți este teamă și nu vrei să renunți. (...) Și la ce renunți de fapt? Privește la ce renunți – familia ta, mama ta, soția, copiii? Ai fost cu adevărat în relație cu ei? Sau ai fost în relație cu o idee, cu imaginea ta despre ei? Dacă dai de-o parte tot ce știi, ceea ce înseamnă să mori pentru tot ce cunoști – eliberarea de cunoscut – aceasta este moartea și de aici poți trăi cu adevărat. Trăiești nu într-o lume fantastică a conceptelor, în acord cu Vedele sau Upanișadele – ceea ce are validitate este viața pe care o duci zi de zi, e singura viață pe care o ai și fără să o înțelegi, nu vei înțelege nici iubirea, frumusețea și moartea.
Odată ce înțelegi ce este karma, vezi mecanismul ei în tine, te transformi instant și oprești ciclul ei. Atunci ești complet eliberat de karma (de Agami karma – acțiunile tale nu mai creează karma viitoare).
Înțeleptul care se bucură în propriul Sine nu câștigă nimic făcând vreo acțiune. Pentru el, nu servește niciunui scop să se implice în vreo acțiune. Niciun rău nu îl poate atinge ca rezultat al inacțiunii ale. Nu pierde nimic fiind inactiv. (Bhagavad Gita)
Cum spunea Krishnamurti, este irelevant ce crezi, important este cum te comporți. Cu alte cuvinte, e relevant ce crezi doar în măsura în care și trăiești în acord cu ceea ce crezi (practici ce predici; altfel nu are nicio valoare – crezi sau nu crezi în karma, important este ce faci).
Suntem incompleți, limitați, condiționați și căutăm să ne eliberăm de suferință. Karma Yoga prescrie acțiunea fără a ne atașa de fructul acțiunii, astfel spus să predăm Creatorului fructul acțiunilor noastre, să fim în serviciul Lui, în serviciul semenilor și în serviciul vieții (seva).
Dacă suntem onești, observăm că nu avem încă înțelepciunea, cunoașterea de a acționa pur, necondiționat. În fapt, până la a fi ne/atașați de fructul acțiunilor noastre, noi nici nu acționăm măcar, ci doar reacționăm. Atâta timp cât mintea este condiționată, reacția este baza acțiunii noastre. Noi răspundem cu acțiune (reacționăm) lucrurilor din viața noastră pe baza memoriei, a experienței, a acumulărilor trecute – a bagajului psiho-emoțional al fiecăruia, al trigger-ilor noștri. Nu răspundem vieții în timp real, spontan, viu, necondiționat; nu acționăm necondiționat.
Cum facem să trăim astfel, să producem schimbarea de atitudine în interior? Întrucât nu este suficient să înțelegem (intelectual) ceea ce este de făcut – Karma Yoga - ci să urmăm calea efectiv, zi de zi în viața noastră, să trăim corect, frumos, virtuos. Poate fi moralitatea impusă din exterior? Urmând un set de practici – fie că vorbim de un sistem filosofic, ezoteric, religios, ne vom transforma interior?
Krishnamurti observă că adeptul care urmează o conduită impusă din afară nu acționează liber, ci este condiționat de recompensă și autoritatea învățătorului. Iar atunci când moralitatea este impusă, vine din exterior, ea creează conflict, este nesinceră.
Corectitudinea vine din interior, nu este impusă din afară. Moralitatea este inerentă, subiectivă, spre deosebire de etică, în cazul căreia ceea ce este acceptabil într-un mediu, într-o cultură, nu este acceptabil în alta și este astfel condiționată. Însă, în mod fundamental, corectitudinea nu ține de mediu sau cultură, ci este un principiu izvorât din adâncul ființei - ține de conștiință, nu de societate.
Astfel, fiecare pentru sine trebuie să afle cum să trăiască în mod corect, să descopere individual calea, nu mediat (de un învățător) sau condiționat (de obținerea unei recompense).
Asemănător filosofilor din Grecia antică care inspirau atingerea idealului perfecțiunii umane – kalokagathia (kalos – frumusețe, iar agaton – bunătate, excelența virtuților), armonia dintre minte, inimă și corp, dintre ceea ce gândești, spui și ceea ce faci, Krishnamurti ne invită la o transformare radicală, la o revoluție interioară – o ordinii absolute în ființa ta – în minte, în inimă și activități fizice - armonia dintre cele trei este bunătatea.
Bunătatea, virtutea nu poate fi cultivată, întrucât asta presupune condiționare. Dacă practic un sistem pentru cultivarea bunătății, devin tot mai mecanic și lipsit de viață, ori bunătatea nu este despre a urma un pattern rutinier de comportament. Chiar în momentul în care observ cu sinceritate răutatea, violența, ranchiuna – dacă nu caut să obțin nimic, să mă controlez, să reprim, să mă ascund, să mă învinovățesc, ci doar observ – în chiar acel moment, răutatea și violența nu mai sunt perpetuate, iar negarea lor prin observare pură dau naștere bunătății.
Karma creată prin ignoranță, poate fi arsă prin cunoaștere. Care este această cunoaștere? Inițial, a cunoaște că nu acționezi liber, ci că reacționezi.
Citește și: ignoranta-o-conditionare-constiintei-ce-limiteaza-fiinta-prima-parte
Însăși această observare sinceră și îngăduitoare, lipsită de dorința de control, de a schimba ceva, de învinovățire sau conflict intern, aduce ordine în ființa ta. Observând dezordinea – conflictul, imitarea, nesinceritatea, lipsa bunătății (față de tine și de ceilalți), fără a o judeca, ea se transformă prin însăși actul observării. Ea lasă loc ordinii – unei ordini profunde, spontane, autentice, izvorâte din ființa ta, din conștiință.
Ordinea, virtutea, bunătatea au loc în acum, în acest moment; sunt libere de trecut, de gândire. Astfel, o acțiune provenită din ordine, din cunoașterea profundă a condiției umane, a cine sunt, nu creează karma întrucât este o acțiune pură, curată, eliberată de orice condiționare, pattern, trigger comportamental.
Calea eliberării de suferință începe de la o sinceritate autentică în raport cu propria persoană și este trăită prin disponibilitatea de a fi introspectiv, de a observa direct, onest și fără niciun mobil (fără dorința de a schimba, controla, blama) ceea ce este așa cum este. Este calea de la ignoranță la cunoaștere. Înțelegerea corectă, cunoașterea determină atitudinea corectă. Acțiunile provenite din atitudine corectă nu mai generează karma viitoare.
Krishnamurti invită la o independență deplină față de orice este “cunoscut” – memorie, concepte, idei, sisteme - care toate reprezintă trecutul - și față de orice autoritate. Atunci când aspirantul vrea să afle cu adevărat de ce suferă, iar cauza suferinței (ignoranța) este în el însuși, el trebuie să afle singur cum să se elibereze de ea. Iar calea pe care el ne inspiră să o urmăm este aceeași trasată de toți sfinții – auto-cunoașterea, meditația, înțelegerea profundă a naturii realității și realizarea acestei naturi în ființa ta.
„Poate, dacă ești norocos, fereastra se va deschide și briza va intra. S-ar putea să nu se întâmple. Depinde de starea minții tale. Acea stare a minții poate fi înțeleasă doar de tine, observând-o, fără însă a încerca să o modelezi. Asta înseamnă să o conștientizezi fără alegere („choiceless awareness”). Din această conștientizare fără alegere poate că ușa se va deschide și vei cunoaște acea dimensiune în care nu există niciun conflict, nici timp, ci este ceva ce nu poate fi pus în cuvinte.”
„Când te schimbi profund, nu aparții nimănui, niciunui sistem.”
Vezi și: ep9-despre-meditatie-ce-este-karma-consecintele-actiunilor-noastre
Surse: kfoundation.org, jkrishnamurti.org, The Awakening Of Intelligence
