În urmă cu 1500 de ani, Patanjali vorbea despre cele 8 ramuri din Yoga, ca un fel de ghid pentru practicanți, încă valabil și considerat cartea de căpătâi pentru yoghini. Texul reprezintă o serie de repere, de bune practici pe care yoghinul este nevoie să le respecte în drumul lui pe Cale. Include valori de viață, posturi, exerciții de respirație și meditație, iar la finalul acestora se află Samadhi – o stare de unificare, de supraconștiință, de simbioză cu Universul.
BKS Iyengar descria Samadhi ca fiind starea în care obiectul meditației se transformă în subiectul ei, iar conștiința de sine este pierdută. Spațiul și timpul dispar, iar practicantul se află într-o stare de liniște absolută, de nemișcare.
Pentru Patanjali, atingerea acestei stări este un proces. Este nevoie de dharana și dhyana, care împreună cu ultima ramură, samadhi, reprezintă samyaya. Practicarea dharana este un fel de angajament al practicii, devotament, un test al voinței. Apoi, cu acel angajament, dhyana devine starea meditativă în care nu mai există o demarcare între tine și actul meditației. De fapt, nici nu mai ești conștient de faptul că meditezi, că te concentrezi. După această fază, apare samadhi, iar cele trei devin una singură.
Sri Swami Satchidananda interpretează aceste aspecte din Yoga Sutras astfel: “Dharana este legarea minții de un loc, un obiect, o idee. Dhyana este fluxul continuu de atenție către acel obiect. Samadhi este aceeași meditație în care vezi doar strălucirea obiectului, numai că acesta și-a piedut forma.”
Cum atingi Samadhi
Acesta nu este un răspuns standard, pentru starea de samadhi poate fi atinsă doar atunci când ești pregătit pentru asta. Este răspunsul pe care fiecare practicant va trebui să îi caute și să îl găsească singur.
Dincolo de samyaya, este nevoie să șii meriți să atingi această stare. Să te fi purificat atât de mult, în toate planurile (fizic, mental, emoțional, spiritual) încât să devii vrednic de a cunoaște samadhi. Vedele spun că totul în univers are conștiință, atenție. Pietrele, plantele, animalele, oamenii , toți au această calitate, într-un grad mai mic sau mai mare. Tot Vedele spun că doar oamenii au conștiință de sine. De exemplu, un câine nu se întreabă “cine sunt eu?”. Doar în starea de samadhi răspunsul la această întrebare va deveni unul simplu și complet, în același timp.
Cu toate acestea, practica în sine nu garantează atingerea samadhi. Este nevoie să meriți sau să devii omul care merită să cunoască această stare. Guru Gita spune Moksha mulam, guroh kripa - rădăcina eliberării stă în grația divină.
Cele 3 nivele ale Samadhi
- Savikalpa Samadhi, primul nivel de samadhi, are și el patru etape: Sarvitarka Samadhi, Savichara Samadhi, Sa-ananda Samadhi, Sa-Asmita Samadhi. Primele etape din primul nivel reprezintă o transcedere a activității mentale. Patanjali spune că, pentru o scurtă perioadă de timp, practicantul pierde conștiința umană. În această stare, conceptele de spațiu, timp, dispar sau capătă alte valențe, ideile și gândurile nu îl afectează, înțelege totul, rămânând neatins, în imobilitate interioară absolută. Cu toate acestea, Savikalpa Samadhi nu este o stare permanentă, iar practicantul va fi nevoit să se întoarcă la conștiința comună.
- Nirvikalpa Samadhi este o stare superioară de conștiință, unde ego-ul și samskaras au fost dizolvate. Patanjali descrie acest nivel ca fiind lumea materială devenită o umbră, din care practicantul s-a eliberat. Nirvikalpa Samadhi nu mai este mintea, așa cum o știm, ci doar pace și beatitudine infinite. Practicantul devine obiectul extazului, extaziatul și extazul în sine. Acum, sufletul este complet trezit și conștient. În această stare, se simte cum inima practicantului este mai mare decât Universul, acesta devenind doar un punct minuscul într-o inimă infinită. Practicantul nu doar simte beatitudine, ci devine beatitudinea însăși. Nici Nirvikalpa Samadhi nu este o stare permanentă. Deși poate dura mai mult, practicantul poate alege oricând să revină la conștiința inițială, deși tentația de a rămâne acolo este uriașă și inițial va opune rezistență întoarcerii la “normalitate”. Ba chiar este recomandat să se revină la conștiința umană, întrucât textele sacre spun că dacă această stare este menținută mai mult de 21 de zile, este destul de probabil ca spiritul să părăsească corpul fizic definitiv.
Dharmamegha Samadhi este o stare și mai ridicată de conștiință. Conform lui Patanjali, aceasta apare atunci când dispare inclusiv dorința de iluminare sau de cunoaștere a divinității. Samadhi nu se obține prin efort, ci I se arată practicantului atunci când tot efortul a fost dizolvat. Samadhi este un dar divin, dincolo de conceptele de Absolut sau relativ. Atunci când și tentația folosirii siddhi-urilor a dispărut, atunci apare Jivanmukta – eliberarea în viață. Se spune că în această stare de eliberare, yoghinul poate gusta fără gură, poate vedea fără ochi, poate mirosi fără nas, auzi fără urechi, simți fără piele. Cu alte cuvinte, apare transcederea permanentă a celor cinci simțuri și manifestarea Divinului prin simpla existență.
