Energia Racului este una foarte emoțională, ceea ce înseamnă că această lună plină ne va face să fim mai centrați pe emoții, iar dacă mintea nu este foarte stabilă, este posibil ca aceste zile să ne copleșească. Pentru că vorbim despre o energie foarte puternică, este bine să ne monitorizăm emoțiile cu două zile înainte de luna plină și două zile după. De asemenea, energia lunii este mai puternică pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul de an, astfel că urmează zile încărcate de emoție.
Este recomandat ca, oricare ar fi trăirile interioare, să le lași să iasă la suprafață. Energia Racului ne învață să ne înfruntăm și să ne trăim emoțiile (în opoziție cu semnul Capricornului, care este maestrul reprimării lor). Cel mai ușor în această perioadă le va fi nativilor din Rac, obișnuiți cu astfel de emoții puternice, în schimb semnul opus, al Capricornului este posibil să simtă o instabilitate nespecifică zodiei. La fel și celelalte semne de pământ, foarte ancorate în material și rațional.
Atenție la excesele alimentare în această perioadă. Există posibilitatea mâncatului emoțional și al unor episoade de binging, ceea ce nu va face decât să creeze vinovăție și mai multă instabilitate emoțională.
Este bine să ai sub control și segmentul mucoaselor, al stomacului, sânii, uterul și ovarele, deoarece sunt organele cele mai sensibile în această perioadă.
Pentru că Racul este un semn de apă, iar luna plină are un puternic impact asupra acestui element, este bine să fii atent la hidratare și să te reîmprietenești cu apa. Fă băi calde, mănâncă supe calde, hidratează-te suficient.
De asemenea, este recomandat să faci asane ușoare care să echilibreze energia în a doua chakră.
Citește: Swadhisthana, chakra sacrală
Meditația este și ea importantă în această perioadă. Emoțiile sunt un produs al minții și sunt create, în parte, de atenția pe care o dăm unui gând sau altul. În funcție de energia pe care o dăm gândurilor, acestea pot deveni pozitive sau negative, așa cum avem tendința să le definim. Este important să înțelegem că gândurile nu sunt nici pozitive, nici negative, la fel cum nici amintirile nu poartă această încărcătură. Singurul lucru care le face bune sau rele este percepția noastră asupra lor.
Prin urmare, o practică intensă de meditație ne va face să ne apropiem mai mult de esență și să eliminăm treptat polarizarea emoțională.
Dacă în această perioadă mintea nu vrea să ți se supună, folosește mantrele. Sunt o unealtă minunată pentru calmarea minții și pentru regăsirea echilibrului interior.
Gayatri Mantra este o mantră de “decontaminare” în toate planurile, așa că este un moment excelent să o incluzi în practica personală. Te va ajuta să intri în noul an mai curat și mai echilibrat din punct de vedere emoțional.
Namaste!
Mihaela Dragomir
- Yoga Instructor la MediYoga
- Founder la One Yoga Studio
Primește săptămânal informații inedite și interesante despre practica și știința Yoga.
Abonează-te aici la newsletter-ul săptămânal.