YogaSat a fost creat cu scopul de a repune în valoare esența “corectă” a practicii yoga, nealterată de sexualitate, vulgaritate sau mercantilism. Nu cei care reușesc să practice posture fizice complexe sunt adevărații yoghini, ci cei asupra cărora yoga și-a lăsat amprenta din punct de vedere al echilibrului psihic, al moralității bine înțelese și al comportamentului ireproșabil atât în timpul orelor de yoga, cât și în timpul zilei, indiferent de context. Aceia care aleg să exceleze numai atunci când vine vorba despre efectuarea posturilor fizice și consideră că acestea sunt esența yoga nu sunt altceva decât niște potențiali contorsioniști.
Yoga acționează în primă fază și prin intermediul posturilor fizice, al bunului simț, al decenței, dar și a concentrării asupra propriei ființe și a propriului corp, făcându-ne să înțelegem că suntem mai mult decât acest corp fizic la care societatea, dar și educația, ne-au învățat să ne raportăm în permanență.
Yoga practicată în mod corect readuce calmul natural, de la care societatea ne-a îndepărtat sistematic. De asemenea, yoga retrezește sentimentul de umanitate nesimulat, dezvoltă valențe precum compasiunea, înțelegerea proprie și a mediului precum și abilități mentale deosebite dar și condiție fizică, mentală și psihică excelentă. Acestea nu reprezintă un scop în sine, ci sunt doar niște repere către “Cale”.
Site-ul yogasat.ro își propune să vină săptămânal cu informații corecte cu privire la esența yoga, meditație, nutriție și sănătate, stil de viață, medicina ayurvedică, precum și cu interviuri realizate cu personalități autohtone care practică yoga, dar și cu recomandări în ceea ce privește cursurile de yoga ori retreaturi și alte evenimente din această sferă.
*Nascuta din dorinta de a promova valorile reale ale practicii yoga, scoala Hatha Yoga Seva a implinit 8 ani de existenta. Peste 3.000 de cursanti au invatat si practicat yoga in cadrul acestei scoli. In decursul acestor 8 ani de la infiintare, Scoala Hatha Yoga Seva a organizat cursuri pentru incepatori, nivel intermediar, dar si pentru avansati, din dorinta de a oferi fiecarui cursant nivelul de practica necesar pentru a progresa in aceasta stiinta. De asemenea, Hatha Yoga Seva a organizat workshop-uri pe diverse teme (filosofie vedanta, tehinici de kriya), pentru a ajuta atat cursantii, cat si pe cei care nu au practicat yoga, sa inteleaga mai bine anumite aspecte ale filozofiei si practicilor traditionale yoga. Citeste mai mult despre Hatha Yoga Seva aici.