Luna Plină în Leu din 5 februarie 2023 va avea loc la 20:29, ora României. Luna se va afla în zodia Leului, în opoziție cu Soarele aflat în Vărsător și va forma un careu cu planeta Uranus, aflată în Taur, planeta schimbărilor bruște și a originalității, dar și a oportunităților și revelațiilor ce pot apărea din acestea. Careul sau cuadratura reprezintă o relație tensionată între corpurile cerești, care produce un mare disconfort nativilor, însă este cel mai puternic motor care motivează corectarea unui dezechilibru. Aceasta poziționare a astrelor creează o energie foarte dinamică, încărcată și greu de controlat.
Universul ne va face surprize, iar ca să le putem face față este bine să medităm mai mult, astfel încât să putem privi echilibrat, cu o minte deschisă, orice schimbări neașteptate care ar putea sa apară.
Această lună plină va avea o influență deosebit de provocatoare asupra relațiilor, deoarece Soarele aflat în opoziție cu Luna va aduce în atenție pentru următoarele două săptămâni, casa, familia și partenerul, iar forțele opuse vor crea tensiune interioară și presiuni externe, care pot genera conflicte și crize ce ne epuizează energia, pot duce la schimbări rapide de dispoziție, izbucniri emoționale și comportament excentric.
Însă emoțiile și intuiția sunt amplificate de luna plină și le putem folosi pentru a depăși provocările ce vor apărea în relațiile cu cei din jur. Este momentul în care trebuie să fim echilibrați, astfel încât să putem observa și analiza orice dinamică relațională sau sentimente negative care provoacă dizarmonie.
Această configurație astrală, deși tensionată, ne ajută să evoluăm, pentru că reacția noastră la comportamentul celor din jur nu face altceva decât să ne oglindească propria natură, propriile noastre tipare negative care trebuie curățate, oferindu-ne o perspectiva diferită. După cum se spune, atunci când ne schimbăm felul în care privim lucrurile, lucrurile pe care le privim se schimbă. Putem găsi oportunități în mijlocul haosului și putem anticipa o schimbare benefică în viața noastră, care inițial ne va crea neliniște și anxietate.
În general, suntem predispuși să fugim de situațiile solicitante din punct de vedere emoțional, iar poziția planetei Venus, în cuadratură cu Marte crește riscul unei drame relaționale, amplificată și de opoziția Soarelui (energia masculină) cu Luna (energia feminină).
În această perioadă ne putem trezi în situația în care viața personală ne este atacată sau în situația în care va trebui să ne împărțim timpul între responsabilitățile de acasă și cele de la serviciu, în situația în care familia nu numai că nu ne înțelege, dar ne încarcă cu poveri emoționale suplimentare, situații în care vom simți că ne-am atins limitele.
De aceea, avem nevoie acum de răbdare, compasiune și înțelepciune. Deși crizele de furie sunt supărătoare, ele curăță rapid atmosfera și calmul va reveni. Cei încăpățânați, care nu consideră că ar trebui să se schimbe, cei rigizi, care au probleme de adaptare, sunt cei pentru care schimbarea se va produce prin suferință.
Uranus are o influență atât științifică, cât și umanistă, astfel că această perioadă va influența pozitiv știința, computerele, internetul, tehnologia, energia alternativă, invenția, inovația, inteligența artificială, călătoriile aeriene, călătoriile în spațiu, dar și domeniile oculte cum este astrologia de exemplu, problemele umanitare, sociale și de mediu.
Influența Lunii Pline din 5 februarie durează două săptămâni, până la Luna Nouă din 20 februarie, iar descreșterea ei va aduce eliberare, vindecare, regenerare, contemplare și meditație.
Sursa: astrologyking.com, nstaastro.com