interviu Gloria yoga este un instrument foarte inteligent Skip to main content
mama-copil

 

Gloria Ciolachi preda yoga din 2010 și consinderă Yoga un tot, un istrument foarte inteligent prin care poți ajunge să te cunoști mai bine. Află mai multe despre Gloria din interviul oferit ăn exclusivitate pentru Yogasat,

„Ce reprezintă yoga pentru mine? În acest moment este un mod de viață, este o cale prin care eu reușesc să mă exprim, să fiu creativă, este un fel de artă. Este modul prin care reușesc să exprim ceea ce este în sufletul meu. 

Yoga a intrat în viața mea treptat și foarte organic, aș spune azi. Felul în care am început să practic yoga, este poate cea mai bună metaforă a felului cum am crescut ca și om. 

Pentru mine yoga este un tot, un întreg. Nu pot să categorisesc yoga în sportivă sau conștientă, în bună sau rea . Pentru mine yoga este un instrument foarte inteligent prin care poți ajunge să te înțelegi mai bine, este un mod prin care tu ca om îți poți înțelege corpul, emoțiile, trăirile mai bine. Este poate o cale de autocunoaștere sau cum îmi place mie să zic, înveți să petreci timp cu tine însuți, e un fel de mers “la întâlnire” cu tine însuți, ajungi să ai o relație cu tine însuți.  

Image

Eu am început să practic yoga în toamna lui 2010 în București. La foarte puțin timp după ce am mers la clase de yoga, am început să predau. Când am început să predau, nu aveam nici o formare în yoga și nici o practică consistentă, însă aveam un curaj nebun și experiența ca și profesor de grup fitness și absolvisem Facultatea de Kinetoterapie. Am un dar în a observa pattern-uri și structuri, așa că mi-a fost foarte natural să construiesc o clasă coerentă de mișcare formată din asane. Am predat aproape un an întreg o clasă săptămânală de yoga într-un club din București și cred și acum că acele clase au fost poate unele din cele mai autentice clase de yoga pe care le-am făcut. Nu știam mare lucru și în felul acesta nici nu am intervenit prea mult în practica oamenilor. Practic am lăsat asanele să își facă magia, eu doar am fost un ghid. Spun asta pentru că după un timp, cei care veneau la clase au început să îmi spună că de când fac clasele mele, nu se mai ceartă cu partenerul de viață, că și-au rezolvat tensiunile de la job, că se înțeleg mai bine cu cei din familie. Foarte rar am primit feedback în aceea perioadă legat de cât de bine se simt ei în propriul corp. 

Ai putea spune că atunci in 2010 ,eu predam yoga “sportivă”, însă efectele pe care asanele le-au avut în viața celor care le-au făcut, au fost de altă natură. Așa că această experiență mă împiedică să categorisesc yoga în “asta e yoga” și asta “nu e yoga”. 

Aceste împărtășiri ale oamenilor, m-au făcut să vreau să știu mai mult, m-au făcut să vreau să învăț mai mult și de acolo a început călătoria mea. Am mers in Hawai, în Bali, în India, în Europa la cursuri, la formări. Am avut și încă am o sete de cunoaștere, de a trăi intens și împlinit. Nu am un guru pe care îl urmez, însă fiecare profesor pe care l-am avut, m-a inspirat, de la fiecare din ei am învățat ceva ce acum se reflectă în munca mea. Cel mai bun maestru pentru mine, este băiețelul meu. De când el a venit în viața mea, practica mea yoga s-a schimbat, aș putea spune că s-a maturizat. 

Image

Acest copil mă învață zi de zi ce este răbdarea, cum se trăiește compasiunea și mă face să mă deschid către niveluri de iubire pe care nu le credeam posibile... 

Astăzi, aproape 10 ani mai târziu, pot spune că practic zilnic și că o fac cu bucurie. Practica mea zilnică este momentul meu de conectare cu Sursa a tot ce există, cu Dumnezeu. Sunt o persoană credincioasă și pentru mine yoga nu contravine cu religia, ci din contră îmi întărește legătura cu Divinul. 

Sunt născută de Crăciun și bunica mea mereu mi-a zis “Mamaie, tu ai o legătură directă cu Dumnezeu!” 

Iar eu am crezut-o! 

Dacă yoga mi-a schimbat stilul de viață? Nu cred că mi-a schimbat stilul, însă s-a potrivit foarte bine pe structura mea, pe felul meu de a fi. Cred mai degrabă că a fost piesa care îmi trebuia pentru a întregi puzzle-ul. A fost limbajul prin care am putut să comunic tot ceea ce era deja în mine. 

Dacă ar trebui să fie introdusă în școli și la locul de muncă, nu știu ce să spun... Tendința este să răspund da (datorită tuturor beneficiilor pe care le-am simțit în viața mea și pe care le-am observat în viețile celorlalți), însă știu că oamenii au propriile lor metode de a trai, de a reacționa la viață și atunci parcă aș lăsa alegerea asta la îndemâna fiecăruia. 

Aș vedea mai multe studiouri de yoga în București și în țară, mai mulți profesori care să meargă în școli la cererea fiecărei instituții... Aș păstra libertatea de alegere... yoga este până la urmă o cale, însă nu este singura.”

Mulțumim Gloria.

Namaste!

 

Primește săptămânal informații inedite și interesante despre practica și știința Yoga.
Abonează-te aici la newsletter-ul săptămânal.

Comenteaza cu Facebook