Mezenter Skip to main content
E oficial: S-a descoperit existența unui nou organ în organismul uman

Oamenii de știință au descoperit un organ care s-a “ascuns” până acum în sistemul digestiv. Este vorba despre mezenter, pe care îl cunoaștem deja sub denumirea de “prapur”, însă ceea ce nu știam este că e un organ în toată regula, nu un țesut fragmentat, cum se considera până acum. Mezenterul este foița peritoneului, care leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului. În mezenter se regăsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici.

Medicul Calvin Coffey, cercetător în cadrul Spitalului Universitar Limerick din Irlanda, este cel care a descoperit faptul că mezenterul este un organ în toată regula. Acesta a declarat: “Descrierea anatomică a mezenterului ce există de mai bine de 100 de ani era incorectă. Acest organ nu este fragmentat, este pur și simplu o structură continuă.”

Mezenter

Una dintre primele descrieri ale mezenterului a fost făcută de Leonardo da Vinci. Acest organ a fost ignorat ani la rând, fiind considerat neimportant, până când, în anul 2012, Coffey și colegii săi au descoperit, după o examinare microscopică, faptul că e o structură continuă. Din acel moment au început studiile.

Această descoperire poate avea urmări incredibile pentru lumea medicală. După descoperirea anatomiei acestui organ, urmează să se descopere funcțiile sale și să se depisteze bolile ce pot apărea din pricina mezenterului. Apoi, bineînțeles, pot apărea tratamente noi pentru bolile gastrointestinale.

Comenteaza cu Facebook