" Începe să faci tot ceea ce poți face sau visezi că poți face. Curajul conține geniu, putere și magie." Cu acest citat a lui Gothe, sursă de inspirație pentru interlocutor, începe Ana Maria Sulu discuția cu noi. Apoi explică: Am îndrăznit să visez și în continuare obișnuiesc să proiectez vise, să creionez țeluri. Sunt o persoană dinamică, creativă, cu un simț estetic dezvoltat, curioasă și suficient de curajoasă să îndrăznesc. Visele mele nu au rămas doar vise, am acționat și am lucrat pentru atingerea obiectivelor și am avut încredere în proces. Am avut credință ca toate se vor așeza asa cum este potrivit pentru mine în acel moment. Ana -Maria Sulu, este profesoară de limba engleză, este mama lui Iris și Aris, pasionată de activități educative, multisenzoriale, de un stil de viață echilibrat și armonios, de yoga și de natură.
Ce reprezintă yoga pentru tine personal? Ce efecte a avut practica yoga asupra ta?
Practicând yoga pot spune că m-am regăsit. A fost ca o întoarcere către mine însămi. Am început dintr-o curiozitate și o dorință de mișcare conștientă și m-a acaparat.M- a ghidat apoi spre un stil de viață disciplinat și responsabil. Yoga înseamnă uniune, uniunea dintre corp- minte -spirit, este instrumentul care îmi permite să accesez o stare de echilibru și liniște. M-a ajutat să mă cunosc mai bine, să mă observ, să mă accept, să mă debarasez de judecați și etichete, tipare pe care mintea le creează.
Yoga ți-a schimbat modul de viață?
Starea de bine pe care o simțeam, de bucurie, de echilibru și pace, după fiecare clasă m- a determinat să merg mai departe și în 2016 am făcut cursul de Yoga pentru copii, acreditat Yoga Alliance și Yoga Moka Budapest. Am avut apoi oportunitatea de a preda yoga copiilor ca opțional în cadrul instituțiilor private, grădinițe și scoli primare.
Ce fel de yoga predai ? ( stiluri, metode)
Periodic organizez workshop-uri și de Family Yoga. Este o bucurie să vezi deschidere spre naturalețe, spre firesc, pentru ca yoga asta face, te reîntoarce la tine, la esența ta, reușește să te reîntregească într-un mod armonios.
Crezi ca yoga ar aduce schimbări semnificative în lume, daca ar fi inclusă în instituțiile de învățământ și la locurile de muncă?
Ar fi un salt uriaș și s-ar vedea imediat schimbări la nivel de educație și conștiință dacă tot mai multe școli și instituții ar introduce tehnici de mișcare conștientă și de respirație( Yoga) în programele lor.
Practici meditație? ce rol are în practica ta?
Practic meditația zilnic pentru că are beneficii multiple: mă ancorează la momentul prezent, astfel încât îmi aduc atenția spre interior, mă conectez la ceea ce simt, îmi conștientizez gândurile și emoțiile.
O tehnică simplă și utilă pe care o practic în pauză, la job este: "Give me 5", bazată pe 5 întrebări simple (5 simturi):
- unde mă aflu în acest moment
- ce văd în acest moment
- ce miros în acest moment
- ce simt în acest moment
- ce aud în acest moment
Aceasta tehnică de grounding este foarte eficientă, mă ajută să mă ancorez în momentul prezent.
Ce maestru/maeștri încerci să urmezi sau urmezi? (sau te inspiră)
De la fiecare avem de învățat câte ceva, pe mine însă mă inspiră copiii, îi iubesc și învăț de la ei zi de zi cum să trăiesc cu bucurie, cu mirare, cu dorință de cunoaștere și explorare a lumii înconjurătoare.