Alice Ioana Popescu a descoperit timpuriu beneficiile practicii yoga, asa ca a aprofundat studiul devenind instructor de anul trecut. Practica si kinetoterapia si este pasionata de sport si anatomie, regasind in yoga tot ceea ce raspunde nevoilor si inclinatiilor sale. Aflati mai multe despre Alice din interviul pe care l-a oferit in exclusivitate cititorilor Yogasat.
Sunt din Craiova, sunt instructor de yoga din 2019, am urmat cursul de instructor acreditat International Yoga Alliance USA, cu Dana Tupa, fondatoarea Purna Yoga Academy, din Bucuresti. Imi plac, pe langa yoga, exercitiul fizic, anatomia (sunt si kinetoterapeut), activitatile creative, istoria si natura, iar yoga le combina pe toate, asa ca munca si activitatile mele zilnice inglobeaza toate aceste inclinatii vii ce fac parte din mine.
In orasul meu, cand am inceput sa practic yoga, nu se stia mai nimic despre acest subiect, poate doar zvonuri lasate in urma perioadei comuniste si post-comuniste. Asa ca am cunoscut yoga prin practica spirituala, mai putin cea “sportiva”, promovata acum in toata lumea si din carti. Yoga inseamna momentul in care timpul se opreste, eu nu mai sunt doar fata de 25 de ani care are x diplome si a facut y activitati, ci o fiinta cu puteri magice.
La inceput, yoga a avut un efect de calmare a mintii mele agitate, caci aveam 20 de ani. M-a scos din acel hau al nesigurantei si nelinistii specifice varstei si presiunii societatii, ca “trebuie sa faci asta si aia si sa te grabesti” etc. Apoi, cand am devenit instructor, a avut un alt efect, acela de a-mi da curaj si energie sa incerc lucruri noi, sa scap de acele tipare bine inradacinate si sa imi descopar un potential imens de iubire, forta si creativitate.
CITESTE Interviu Dana Itu: “Tot ce putem oferi mai bun omenirii este transformarea noastra”
Pot spune ca yoga face parte din structurile mele, acest lucru inseamna ca orice gand care trece prin mintea mea, se intersecteaza cu ideea sau ideile yoga, iar corpul a asimilat cel mai repede practica, el zice ca mi se potriveste manusa. Spiritul meu parca s-a trezit odata cu practica yoga, deci da, mi-a schimbat modul de a percepe viata si felul cum vreau sa traiesc.
Practic de la 21 de ani, acum am 25. Practic yoga zilnic, se intampla sa mai treaca o zi fara practica, in cazul in care sunt foarte ocupata sau pe drumuri sau in ziua in care alerg (am mentionat ca imi place si exercitiul fizic, pe langa cel spiritual).
Yoga, tehnicile de respiratie si meditatia din timpul practicilor de grup sau individuale au ca scop sa elimine competitia de masa si sa “promoveze” competitia ta cu tine insuti, adica ma compar pe mine de azi cu cel de ieri, nu cu altcineva. Astazi sunt mai bun, mai iubitor, mai intelegator, mai sanatos si mai intelept ca eu cel de ieri.
Yoga mai are ca scop faptul ca oricand pot pune pauza/stop chiar si acestei competitii “benefice”, adica daca azi vreau sa fiu suparat si lenes, este in regula. Cred ca in ziua de azi avem nevoie mai mult ca oricand de astfel de concepte si practici in institutii si la locurile de munca, mai ales ca suntem non-stop “cu piciorul pe acceleratie”.
Practic si yoga sportiva, ca doar trebuie consumata si aceasta energie, dar si yoga constienta pentru ca ea este cea care te duce spre cresterea spirituala si spre intelepciunea universala.
Pana in acest moment, nu am ajuns in India sau in locurile in care pot cunoaste maestri in carne si oase, asa ca ma multumesc cu carti, practici si vorbe intelepte scrise si spuse de Tenzin Gyatso (Dalai Lama), Swami Sivananda, Tirumalai Krishnamacharya, bineinteles si T.K.V. Desikachar.