„Între cele trei stări ale corpului subiectiv individual, veghea, visarea și somnul profund, există un spațiu.” Swami Lakshmanjoo
Teoria celor șapte stări turiya, cunoscută și sub denumirea de cele șapte stări ale fericirii, ānanda, i-a fost predată marelui filosof al shivaismului kashmirian, Abhinavagupta, de maestrul său Śaṁbhunātha, Bazat pe Tantraloka, Swami Lakshmanjoo prezintă un model extins de șapte etape consecutive ale turiya.
Ce este turiya? Între cele trei stări ale corpului subiectiv individual, veghe, visare și somn profund, există un spațiu, un vid, iar trecerea de la o stare la alta se desfășoară prin acesta automat, în fiecare ființă umană. Acest spațiu de trecere este turiya, o stare de transcendență.
Citește și: importanta-menținerii-stării-de-conștiință-turya
Singura modalitate de a experimenta acest spațiu este să îl identificăm prin concentrarea repetată a atenției asupra pauzei dintre două mișcări, două respirații, etc. până când îl vom putea conștientiza.
1. Nijananda
Aceasta este prima stare de turiya, starea „obiectului percepției”, numită „fericirea propriului Sine”, fiind prima stare ānanda experimentată de fiecare ființă, realizată sau nerealizată.
„Nijananda este locul unde trebuie să începi, este punctul de început al conștientizării conștiinței subiective.” Swami Lakshmanjoo, Tantrāloka: 5.44
2. Nirānanda
Atunci când experimentăm spațiul de trecere între cele trei stări, exersând identificarea acestuia între două respirații, două mișcări sau două gânduri, în mod automat, respirația se rărește și simțim un fel de amețeală, o stare de spirit care devine fermă și stabilă dacă rămânem concentrați. Aceasta este a doua stare de turiya, unde conștientizarea este menținută fără greutate.
„Când te concentrezi continuu, cu smerenie, cu dragoste, afecțiune și devotament, atunci respirația devine foarte fină și subtilă.”
Când aceasta se menține o perioadă mai lungă, atunci aspirantul nu intră în starea de vis, ci intră în acel vid, în acel spațiu, intră într-o altă lume. Nu este starea de veghe, nici starea de vis, nici cea de somn adânc, ci o a patra stare, în care simțurile nu funcționează. Aspirantul nu experimentează mișcarea, nu aude, nu vede, etc. Dacă, și-ar deschide ochii, ar simți că nu poate mișca nicio parte a corpului, poate doar ușor pleoapele.
Unii pot experimenta iminența propriei morți, gând ce trebuie ignorat. Când aspirantul dorește să treacă de la experiența individualității la cea a universalității, apar aceste experiențe din cauza Ego-ului și astfel, începe acest tip de luptă.
Uneori practicanții pot simți că se sufocă și că nu pot respira. Această experiență va dispărea doar dacă devotamentul pentru divinitate se intensifică. În caz contrar, aspiranții vor ieși din această stare și vor trebui să reia practica de la zero.
„Dacă continuați cu răbdare, să respirați și să recitați în gând mantra, conform instrucțiunilor maestrului vostru, atunci aceste sunete și forme teribile dispar și respirația își reia ciclul.”
Această stare se numește parananda, corespondentă tattvas-ului Śuddhavidyā, care înseamnă „ananda (fericirea) respirației”, pentru că respirația devine plină de fericire și bucurie, chiar dacă sunt experimentate forme și sunete teribile.
4. Brahmānanda
Dacă practica este menținută cu devotament intens, respirația se oprește de la sine. „În acest moment, respirația este concentrată într-un punct, mișcându-se ca un vârtej.”
Aspirantul simte că respirația i se rotește în lambikā sthana, palatul moale din partea dreaptă a cerului gurii, unde se întâlnesc cele patru pasaje ale respirației. În respirația obișnuită, două pasaje sunt deschise și două pasaje sunt închise. Când respirația este pe cale să se oprească, pasajele respirației obișnuite se închid.
Această stare, corespondentă Īśvara tattvas, se numește bhramānanda, ceea ce înseamnă „fericirea atotcuprinzătoare”.
Aici, yoghinul trebuie să mențină continuitatea practicii sale devoționale, deoarece respirația fiind oprită, nu o mai poate urmări. „Dacă această practică se continuă cu devotament, după un timp, aspirantul începe să caște sau i se strâmbă gura, la fel ca în momentul morții.”
Aceste etape sunt similare cu cele care au loc atunci când orice ființă umană este pe cale să moară În mintea yoghinului care experimentează această stare apare atunci teama morții. Acesta este genul de moarte care are loc atunci când individualitatea moare și se naște universalitatea. Nu este o moarte fizică; este o moarte mentală. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă yoghinii în această situație este să se roage pentru experiența „Eului” universal. După câteva momente, când vârtejul respirației devine foarte rapid, trebuie oprit, fără frică.
5. Mahānanda
Când respirația este oprită va fi „sorbită” în madhyanāḍī sau Sushumna, care se deschide imediat, iar practicantul va auzi sunetul sorbiturii. Respirația va ajunge în mūlādhāra,
Această stare de turya se numește mahānanda, ceea ce înseamnă „marea fericire”. Și îi corespunde tattvas-ul Sadāśiva.
6. Cidānanda
Când pătrunderea în mūlādhāra chakra este completă, atunci această forță se ridică transformându-se în conștiința, plină de fericire și extaz.
„Aceasta este răsărirea lui cit kuṇḍalinī, care se ridică de la mūlādhāra chakra până în acel loc din vârful craniului cunoscut sub numele de brahmarandhra.”
Această stare se numește cidānanda, corespunzătoare Śiva tattvas, ceea ce înseamnă „fericirea conștiinței”. Această forță presează automat trecerea prin brahmarandhra, în afara corpului fizic. Când acest punct este străpuns, atunci începe imediat expirația, iar când aceasta s-a încheiat ciclul respirației se reia.
Aceasta este starea krama mudrā, în care conștiința transcendentală „eu” începe să fie experimentată fără separație.
7. Jagadananda
Apariția krama mudrā se numește jagadānanda, care înseamnă „fericire universală”, fiind a șaptea și ultima stare turiya.
„În această stare, experiența Ființei Transcendentale Universale nu este niciodată pierdută și întregul univers este experimentat ca unul cu propria „Conștiință Eu-transcendentală”.”
Toate stările de turiya de la nijananda la cidānanda cuprind diferitele faze ale stării samādhi subiectiv intern. În trecerea yoghinului prin aceste șase stări ale turiya, acest samādhi devine din ce în ce mai stabil. Odată cu apariția krama mudrā, nimīlanā samādhi se transformă în unmīlanā samādhi, care apoi devine predominant.
Aceasta este starea în care se experimentează samādhi în același timp cu lumea obiectivă. Iar când aceasta devine permanentă, nivelul de conștiință jagadānanda sau Parâmă Śiva tattvas este atins.
În Shivaismul Kashmirian există o a cincea stare de conștiință numită Turiyatita - starea dincolo de Turiya, numită și vidul sau shunyaș este starea în care cineva atinge eliberarea, cunoscută sub numele de jivanmukti sau moksha.
Surse: Lakshmanjoo academy
