Cele 5 stadii ale progresului spiritual, din perspectiva lui Guru Nanak Skip to main content
Cele 5 stadii ale progresului spiritual, din perspectiva lui Guru Nanak

Guru Nanak Dev, primul guru al sikhismului, precum si intemeiatorul acestei religii, a explicat care sunt cele 5 stadii ale progresului spiritual.

Dharam Khand – primul stadiu al progresului spiritual consta in indeplinirea practicilor spirituale si a obligatiilor cu sinceritate.

Citeste: PARAMAHANSA YOGANANDA, MESAGERUL ORIENTULUI ÎN LUME

Gian Khand – al doilea stadiu deriva din primul si consta in constientizarea maretiei lui Dumnezeu.

Saram Khand – in acest stadiu, adeptul obtine puritatea mintii si incepe sa perceapa lucrurile altfel.

Karam Khland – in al patrulea stadiu, adeptul culege roadele faptelor bune. Acesta obtine gratia divina si castiga putere din punct de vedere spiritual.

Citeste: DE CE SE PRACTICA YOGA DOAR DIMINEATA SI SEARA

Such Khand – cu ajutorul lui Dumnezeu, adeptul reuseste sa patrunda in lumea spirituala, reusind sa depaseasca barierele realitatii in care traim.

Potrivit spuselor lui Guru Nanak, Dumnezeu nu este descoperit nici prin ganduri, nici prin liniste, nici prin meditatie sau ruga, ci este descoperit prin detasarea de orice alt lucru. Lasandu-se in voia lui Dumnezeu, adeptul va reusi sa il cunoasca pe Acesta.

 

*In luna februarie a anului 2018 se deschide Scoala de primavara Hatha Yoga Seva. Mai multe informatii gasesti aici, iar pentru inscrieri trimite mail la adresa hathayogaseva@gmail.com.

Comenteaza cu Facebook